Gakpo și ”dubla” lui Malen au supus România în fața Olandei, care merge la pas în sferturile de finală. Am pornit cu 3-0 cu Ucraina, încheiem cu tabela în oglindă, 0-3 contra batavilor, dar revenim acasă cu moștenirea unui turneu de la care am obținut mai mult decât orice speram
Partida pe care o așteptăm de două decenii
La Munchen am început în forță acest European al viselor, 3-0 cu Ucraina, tot la Munchen ne-am întors pentru meciul unei generații. România – Olanda e o partidă pe care o așteptăm de peste două decenii, iar conglomeratul batav Liverpool – City – Inter vine în fața noastră fără figuri de balaur. Să fim serioși, ”Portocala” nu mai e de ceva timp ”Mecanică”, ci o națională serioasă, fără contur SF! Adică o trupă cu care ne putem bate, mai ales aici, în Germania, unde turneul final nivelează valorile și niciun calcul nu e exagerat!
Primul sfert de oră neverosimil
Nu uităm de unde am plecat, dar spiritul de la Euro și ”Zidul Galben” care duce pe sus echipa ne dă dreptul să nu mai gândim, ca altădată, cu ochii în pământ.
Edi a ales pentru ”Allianz Arena” o formație cu trei mutări față de ultimul meci din grupă. Mogoș în locul suspendatului Bancu, Man în dreapta și Ianis în stânga, Hagi doar cu partea schimbată în raport cu Slovacia.
Neschimbată în tribune e însă mareea galbenă, cu aproape 40.000 de oameni veniți să stea din nou în spatele unei formații care și-a câștigat dreptul să fie iubită. Iar primul sfert de oră arată cumva neverosimil, cu România postată pe poziții înalte, gata să muște din adversar și să-i captureze mingea înainte să deseneze orice traseu de ieșire din propria jumătate.
De la ocazia lui Man la gafa lui Niță
Și tot acest pressing curajos se traduce inclusiv printr-o ocazie a lui Man, care a pus o minge razant cu transversala, cât să declanșeze un ”Uau!” admirativ dinspre tribune.
Dar a fost suficientă o invenție a lui Gakpo pentru a dezechilbra un meci în care intrasem cu armele pe masă. O șerpuire înșelătoare pe lângă Rațiu și un șut la colțul scurt, Niță – spectator, iar tabela s-a dus la un 1-0 poate nedrept față de cum am pornit. Ce e însă drept într-un fotbal în care totul se decide la un milimetru, la o sclipire sau la o scăpare?
Imposibil cu tăvălugul batav!
Iar de aici totul a pornit să se evapore ușor-ușor pentru tricolori, cu o trupă a ”lalelelor” tot mai consistentă și mai abruptă în ofensivă. Au curs ocaziile la poarta lui Niță, care a mai blocat încă cel puțin trei goluri.
Am rămas și fără Mogoș, scos din circuit de o intrare dură a lui Dumfries, iar Racovițan pe stânga a intrat parcă speriat de momentul ales. Pe latura aceea s-a desfășurat Olanda în valuri, iar mitanul secund a însemnat un asediu în propria jumătate a României. Am scăpat inclusiv de un gol anulat prin VAR, ofsaid!
Ne-a mai ”ciupit” și arbitrul, cu un fault inexistent la mijlocul terenului, când Mihăilă se putea lansa spre poarta Olandei singur.
Și se face 2-0 în minutele finale, când Gakpo trece norocos de Drăgușin, iar Malen e acolo pentru formalitate. Ba chiar 3-0, la un contraatac semnat de același Malen!
Cu sau fără Edi, this is the last question!
Aventura s-a încheiat, cu stadionul cântând pentru ”tricolori”, care lasă în urmă amintirea unui Euro generos. Am fi meritat un alt fel de tabelă la încheiere, dar ne întoarcem acasă cu capul sus.
De acum depinde doar de noi să ducem mai departe spiritul și moștenirea Euro, iar principala întrebare de acum e una singură: cu sau fără Edi Iordănescu?
