Cei de la „U” Cluj au remizat luni, 29 iulie, cu UTA, scor 0-0, pe terenul „Bătrânei Doamne”, în a treia etapă a ediției 2024/2025 a SuperLigii. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au încheiat la egalitate marea confruntare cu FCSB, din cadrul rundei inaugurale, scor 1-1. Ulterior, „șepcile roșii” au dispus cu 3-1 de Hermannstadt în fața propriilor suporteri.
Universitatea Cluj a adunat cinci puncte după primele trei etape, ocupând locul patru în clasamentul competiției interne. Startul promițător din SuperLiga nu i-a făcut pe clujeni să se culce pe o ureche.
Daniel Lasure, noul fotbalist al lui „U” Cluj
Ardelenii știu că au nevoie de întăriri, astfel că au mai bifat un transfer, al 13-lea din această fereastră de mercato, în cursul zilei de marți, 30 iulie. Anunțul oficial cu privire la sosirea fundașului stânga Daniel Lasure (30 de ani) în lotul lui „U Cluj” a fost făcut prin intermediul contului de Facebook al clubului.

„FC Universitatea Cluj se întărește în compartimentul defensiv. Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu Daniel Lasure (30 de ani), un fundaș stânga spaniol cu peste 100 de meciuri în liga secundă spaniolă”, se arată în comunicatul ardelenilor
- Ibericul a sosit din Spania, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Amorebieta, trupă care evoluează în Segunda Division.
- Daniel Lasure a bifat 31 de prezențe în tricoul celor de la Amorebieta în stagiunea precedentă. Și-a ajutat colegii cu două pase decisive.
- A jucat în 106 partide din Segunda Division pe parcursul carierei.
- Apărătorul de bandă stângă este cotat la 200.000 de euro, conform transfermarkt.com.
NU RATA: Derby cu surprize! Unde se va juca duelul dintre U Cluj și CFR Cluj!
Perioadă de mercato plină pentru „șepcile roșii”
După cum am precizat anterior, venirea lui Daniel Lasure la Cluj reprezintă a 13-a mutarea bifată de ardeleni în această fereastră de transferuri. Mulți fotbaliști cu experiență au sosit în lotul lui Ioan Ovidiu Sabău pe parcursul acestei veri.
Iată lista completă:
- Abel Bettaieb (27 de ani) de la Poli Iași;
- Iulian Cristea (29 de ani), venit de la Rapid;
- Dorin Codrea (27 de ani), venit de la Concordia Chiajna;
- Ovidiu Popescu (30 de ani), adus de la FCSB;
- Vadim Rață (31 de ani), de la FC Voluntari;
- Radu Boboc (25 de ani), de la FC Voluntari;
- Mamadou Thiam (29 de ani), de la Al-Jabalain;
- Mario Șfaiț (19 ani), de la academia Viitorul Mihai Georgescu;
- Andrei Ștefan (22 de ani), de la Sănătatea Cluj;
- Berto (28 de ani), de la Portimonense;
- Franck Thassem (25 de ani), de la CSM Focșani;
- Vladislav Blănuță (22 de ani), sub formă de împrumut de la FCU Craiova.