Ofertă de ultim moment pentru Dan Petrescu! Un club din străinătate l-a sunat deja pe antrenorul CFR-ului

Dan Petrescu (57 de ani) are în față o propunere bizară din partea unui club aflat în liga a treia.

Dan Petrescu, dorit de polonezii de la Wieczysta Krakow

Aflat pentru al patrulea mandat la CFR, Dan Petrescu nu a avut parte de un sezon liniștit la Cluj. În cele din urmă, tehnicianul a rămas angrenat în lupta la titlu, cu 5 etape rămase de disputat din stagiune curentă.

Între timp, Dan Petrescu a fost contactat de polonezii de la Wieczysta Krakow, formație care urmează să promoveze în liga a doua. Este greu de crezut că „Bursucul” va accepta propunerea, mai ales că este vorba despre un eșalon inferior.

Dan Petrescu a mai antrenat în Polonia. Se întâmpla în perioada 2005 – 2006, atunci când stătea 23 de meciuri pe banca celor de la Wisla Cracovia.

Este foarte bine cunoscut faptul că visul lui Dan Petrescu rămâne acela de a antrena în Anglia. Din păcate pentru tehnician, nu au existat oferte din acea zonă pe numele său.

Dan Petrescu a pregătit 9 echipe din străinătate

Ultima sa experiență a fost la Jeonbuk, în Coreea de Sud. Acum, Dan Petrescu se află pe banca CFR-ului, pentru a patra oară, iar Iuliu Mureșan știe de ce antrenorul a obținut cele mai importante rezultate în fotbalul românesc.

Fostul președinte al CFR-ului consideră că Dan Petrescu este un bun cunoscător al Superligii, iar acesta din urmă știe fiecare mișcare a adversarilor. Totodată, Iuliu Mureșan l-a numit pe tehnician ca fiind cel mai bun la ora actuală din fotbalul românesc.

A avut rezultate și în străinătate, dar campionatul românesc îi vine foarte bine. Îl cunoaște destul de bine. Știe tot ce se întâmplă aici, știe spiritul fiecărei echipe, fiecărui jucător. Chiar dacă vorbește engleză foarte bine, este altceva când comunici în limba ta.

Are jucători străini cu care vorbește și în italiană, știe mai multe limbi străine, deci nu are această problemă cum au alți antrenori. E normal să fie mai bun în România. Depinde și la ce echipă merge în afară, ce jucători găsește, câtă mână liberă are în club. El urmărește jucători de dimineața până seara.

Din câte știu eu, este antrenorul care stă cel mai mult la club. Fără să supăr pe cineva, este cel mai bun antrenor din România. Nu prea se fac transferuri peste mâna lui la CFR, are ochi foarte bun„, a spus Iuliu Mureșan, pentru Sportpesurse.ro.

Dan Petrescu are în străinătate nu mai puțin de 318 partide conduse ca antrenor principal, la 9 echipe, în 6 țări. Le-a antrenat pe Wilsa Cracovia (23 de meciuri), Kuban (88 + 15, două mandate), Dinamo Moscova (55 de meciuri), Al Arabi (11 meciuri), Jiangsu Suning (36 de meciuri), Al Nasr (21 de meciuri), Guizhou Hengfeng (23 de meciuri), Kayserispor (8 meciuri) și Jeonbuk (38 de meciuri).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare