Recent, Gigi Becali nu s-a arătat prea încântat de evoluția lui Octavian Popescu din meciul FCSB – Dinamo 3-1, în ciuda faptului că fotbalistul reușise să marcheze două goluri în contextul în care abia revenise după o accidentare care l-a ținut destul de mult timp departe de teren.
Octavian Popescu nu l-a mulțumit pe deplin pe Gigi Becali, chiar dacă a marcat două goluri cu Dinamo: „Trebuie să-și revină, altfel stă pe bancă”
„Tavi a dat două goluri din talent, dar trebuie să se lupte. Trebuie să-și revină în situațiile de unu contra unu. Altfel, stă pe bancă”, a spus finanțatorul clubului roș-albastru la acel moment în direct la Digi Sport.
De asemenea, în aceeași perioadă, jucătorul a mai fost criticat în diferite ocazii și de anumiți oameni de fotbal din România, iar acum, întrebat în legătură cu această chestiune, a răbufnit.
El a ținut să scoată în evidență faptul că, în cazul altor fotbaliști, există mult mai multă înțelegere în spațiul public vizavi de prestațiile mai modeste la scurt timp după ce ei revin după accidentări, în comparație cu el.
Cum a reacționat fotbalistul de la FCSB: „Eu sunt cel mai atacat mereu. Înțeleg că trebuie să fac rating, dar nici chiar așa. Numai eu sunt cel mai urecheat”
De asemenea, Popescu a mai punctat și că deja s-a obișnuit în mare măsură cu această situație, dar tot consideră că ar fi bine ca acest fenomen să se mai estompeze pe viitor.
„Eu sunt cel mai atacat mereu. Asta este, m-am învățat cu asta. Nu bag în seamă foarte mult. Am văzut multe discuții că ar trebui să fiu dat la schimb. M-a deranjat că am stat 5 luni și când am intrat au zis că sunt jucător de Liga a 4-a.
La alții când stau două-trei luni se spune că vin după accidentare și trebuie să înțelegem. Eu am jucat 45 de minute și…. Înțeleg că trebuie să fac rating la emisiuni, dar nici chiar așa. Numai eu sunt cel mai urecheat”, a spus Octavian Popescu pentru cei de la EAD, firma deținătoare a drepturilor de televizare din Superliga, citat de digisport.ro.