Junior Morais (38 de ani), care în trecut a evoluat sub comanda lui Marius Șumudică, a discutat despre Rapid. Ex-jucătorul giuleștenilor a considerat că „Șumi” are nevoie de timp pentru a-i readuce pe bucureșteni în elita fotbalului românesc.
În prezent, brazilianul este legitimat la Metaloglobus, în Liga a 2-a. A avut parte de o experiență în tricoul Rapidului în perioada 2021-2023.
Junior Morais a spus că Marius Șumudică va pune în scenă un cantonament serios în perioada de iarnă, iar cei de la Rapid vor „arăta foarte bine la revenire”
Sud-americanul a bifat 151 de meciuri cu Marius Șumudică pe banca tehnică. În opinia sa, cea mai mare nevoie a „principalului” este reprezentată de timp.
Junior Morais a transmis că „Șumi” va reuși să aducă Rapidul pe linia de plutire ulterior desfășurării stagiului de pregătire din iarnă. După un cantonament serios, fotbaliștii din Giulești vor arăta altfel din punct de vedere al prestațiilor.
„Cum am mai zis, e nevoie de timp. Șumudică a găsit deja sistemul, formula lui preferată. Nu au luat gol în ultimele meciuri, stau foarte bine în apărare. Mai puțin în atac, dar cu sistemul ăsta, peste ceva timp, cu siguranță Rapid va arăta mai bine.
Rapid are nevoie de timp, nu poți schimba lucrurile într-o zi. Au nevoie de timp pentru a arăta bine, precum au făcut-o în meciul cu Farul. Cred că Șumudică va face un cantonament foarte bun în iarnă, iar echipa va arăta foarte bine la revenire”, a spus Junior Morais, conform prosport.ro.
„Rapidul are mulți jucători străini care nu se cunosc între ei foarte bine”
În continuare, fundașul brazilian a discutat și despre Aaron Boupendza, Clinton N’Jie și Alex Dobre, cele mai importante transferuri orchestrate de Rapid în vară.
În privința celor două vedete, Boupendza și N’Jie, Junior Morais a spus că este vorba despre o problemă de pregătire. Odată cu trecerea timpului, cei doi se vor prezenta mai bine din punct de vedere fizic.
Apărătorul lateral din America de Sud l-a apreciat pe Alex Dobre pentru evoluțiile etalate în tricoul Rapidului, chiar dacă momentan este doar rezerva lui N’Jie, fostul fotbalist de la Marseille, Tottenham și Dinamo Moscova.
„E un jucător foarte bun, a debutat foarte bine, cu două goluri. Mai bine nu se putea. Acum încearcă să-și găsească locul, să joace cât mai mult, să înscrie. Dar pe postul lui e și jucătorul adus acum (n.r. – Clinton N’Jie)”, a adăugat Junior Morais, citat de sursa menționată anterior.