Nu mai are milă de jucătorii Rapidului! „Noul Xavi” al giuleștenilor, criticat dur de Marius Șumudică

În a treia etapă din Superliga României, Rapid a suferit o înfrângere cu Petrolul Ploiești, scor 1-0. Pe tot parcursul partidei, Marius Șumudică (53 de ani) a analizat cu atenție jocul rapidiștilor, iar la finalul meciului tehnicianul a ținut să „atace” din curtea giuleștenilor.

Marius Șumudică, „Doi ani de zile să nu mai apară pe teren”

Au trecut deja trei etape din noul sezon, iar echipa lui Neil Lennon nu a reușit niciun rezultat pozitiv. Singurul lucru cu care aceștia ies în evidență este cu jocul aerian pe care-l prestează.

Așa s-a întâmplat și de această dată, în partida cu Petrolul Ploiești. După ce i-a aplicat un cot în figură finlandezului Tommi Jyry, Gojkovic a primit cartonașul roșu și a fost eliminat.

Marius Șumudică a văzut faza din finalul meciului și nu s-a mai putut abține. Tehnicianul a avut de spus doar lucruri dezamăgitoare despre cel poreclit „Xavi al Serbiei”.

În momentul în care joci cu 3 fundași centrali în sistemul ăsta, cei doi fundași centrali din părțile laterale trebuie să aibă progresie cu mingea, calitate tehnică, să urce și să creeze superioritate numerică.

Ei au jucat interi cu Petrila și Gojkovic, de unde l-au găsit pe băiatul oare. Am înțeles că au dat câteva sute de mii de euro pe el. Ce a făcut el e de cartonaș roșu clar și doi ani de zile să nu mai apară pe teren. I-a spart nasul cu cotul. Nu se poate așa ceva.

E un jucător foarte lent, are un control bun de minge. Nu poate să joace 8 niciodată. El e bun ca număr 6. Un inter în sistemul ăsta cu 3 fundași trebuie să ceară mingea în profunzime, să dea lungime echipei.” a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.

Gigi Becali a râs de Neil Lennon și de Dan Șucu

Patronul actualei campioane a SuperLigii este convins de faptul că Dan Șucu va schimba abordarea din cadrul clubului în scurt timp. Rezultatele Rapidului sunt dezamăgitoare în acest debut de sezon, iar patronul ar trebui să ia măsuri. Giuleștenii ocupă locul 12 în clasamentul noului sezon, având doar două puncte.

După cum era de așteptat, Gigi Becali nu a putut rata ocazia de a-l lua peste picior pe acționarul majoritar de la Rapid. S-a amuzat copios pe seama faptului că Dan Șucu l-a adus pe Neil Lennon pe poziția de antrenor principal.

„Șucu are bani, Șucu o să ia măsuri, doar e om de afaceri. El a făcut cea mai mare investiție în Lennon (n.r. râde), care a căzut de pe bicicletă și și-a rupt nasul (n.r. râde), a afirmat Gigi Becali, potrivit sursei citate.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare