Miercuri, 16 octombrie, Mircea Rednic s-a bucurat să afle că are de primit 32.000 de euro de la Dinamo. Curtea de Apel București a hotărât definitiv că roș-albii trebuie să-i achite „Puriului” cele patru salarii restante din perioada ultimului mandat de pe banca echipei bucureștene.
După cum era de așteptat, a venit și reacția din partea lui Mircea Rednic, dar și din tabăra dinamovistă. „Câinii” și-au exprimat punctul de vedere prin vocea lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului.
Ce a spus Mircea Rednic despre victoria înregistrată în fața celor de la Dinamo
Iată că tehnicianul de la UTA a avut câștig de cauză în instanță, la aproximativ trei ani distanță de momentul în care a dat Dinamo în judecată.
Mircea Rednic a transmis că a fost foarte deranjat de modul în care cei de la Dinamo s-au ocupat de această speță. Dacă ar fi avut parte de alt tratament din partea bucureștenilor, s-ar fi putut ajunge la o altă rezolvare.
„Puriul” nu a putut trece peste faptul că a fost dat afară prin intermediul unui mesaj primit pe WhatsApp. Potrivit părerii sale, la mijloc a fost vorba despre o lipsă de respect, care l-a determinat să își caute dreptatea în instanță. La final, Rednic i-a mulțumit avocatei sale pentru maniera în care l-a reprezentat în acest proces.
„Dacă erau corecți cu mine și mă chemau atunci (n.r. – în decembrie 2021) și-mi spuneau: «Vezi că-i deranjezi pe unii și trebuie să reziliem!», atunci nu aș fi cerut absolut nimic.
Nu s-ar fi ajuns niciodată la acest caz. Dar am fost tratat cum am fost tratat și nu admit să mă dai afară printr-o informare pe WhatsApp?! Mi s-a părut strigător la cer. Mai ales că eu întotdeauna am lăsat de la mine când a fost vorba de Dinamo.
Când nu e respect, eu nu iert pe nimeni! În încheiere, dar nu în cele din urmă, vreau să-i mulțumesc în mod deosebit avocatei mele, Madi Ghioca”, a declarat Mircea Rednic, citat de gsp.ro.
Răzvan Zăvăleanu, liniștit după decizia definitivă a Curții de Apel
Administratorul judiciar al lui Dinamo a comentat subiectul reprezentat de hotărârea Curții de Apel București. Răzvan Zăvăleanu a spus că roș-albii își vor respecta obligațiile. A dezvăluit că încheierea acestui caz îl liniștește, întrucât conflictul dintre cele două părți nu era unul care să avantajeze pe cineva.
„Dacă este o decizie definitivă a Curții de Apel… Ce pot eu să comentez? Pot eu să emit judecăți la adresa Curții de Apel? Dacă așa a decis justiția, Dinamo se va achita de plată. Tot ceea ce facem, facem în litera legii.
Personal, vreau să vă zic că este o ușurare! De ce? E ca și cum te-ai judeca permanent cu o rudă. Mircea Rednic e dinamovist desăvârșit… N-avem cum tăgădui acest detaliu. Doamne ajută să-i folosească bine, mă refer la acei bani… Știu că a avut acea supărare pentru acel moment. Respectăm decizia (n.r. – Curții de Apel) și să ne auzim cu bine”, a afirmat Răzvan Zăvăleanu, conform sursei menționate anterior.