Noul tehnician al lui FC Argeș a condus azi primul antrenament al piteştenilor. „Principalul” din Trivale a plecat cu scandal de la fosta echipă

Nicolae Dică a fost demis de la FC Argeș, iar piteştenii s-au mişcat repede şi au numit un nou tehnician. Bogdan Andone a fost instalat deja pe banca piteştenilor, iar luni a condus primul antrenament.

„Principalul” va debuta la FC Argeş la sfârşitul acestei săptămâni, pe teren propriu, contra Corvinului.

A plecat cu scandal de la Botoşani

Bogdan Andone semnase prelungirea contractului până în 2026 în urmă cu două luni, dar a fost demis după două etape disputate din noua stagiune, din cauza rezultatelor proaste.

Valeriu Iftime a spus că a fost dezamăgit că Andone a cerut despăgubiri atunci când a fost demis. În cele din urmă s-a stabilit că antrenorul primește despăgubiri în valoare de 144.000 de euro. Jumătate din sumă, 72.000 de euro, urma să intre în contul lui Andone după plecare. Restul banilor îi vor fi virați la finalul anului.

Nicolae Dică, umilit de Viorel Tudose

La doar o zi distanță, Viorel Tudose, principalul sponsor de la clubul din Trivale, a reacționat și a lansat un nou atac dur la adresa tehnicianului în vârstă de 44 de ani.

„Timpul mi-a dat dreptate, dar l-am lăsat pe Dani Coman să se convingă singur ce poate acest Nicolae Dică. Eu sper ca domnul Dică să aibă decența să nu se apuce din nou de meseria de analist sportiv, deoarece un antrenor care retrogradează trei echipe nu are nicio calitate profesională să vorbească pe la TV sau prin mediul online.

Dacă și după parcursul ăsta de la FC Argeș te mai apuci să dai lecții unuia sau altuia, să analizezi verzi și uscate, atunci e clar unde ne îndreptăm…

Dică va rămâne în istoria fotbalului românesc antrenorul poreclit Zece Zero (n.r. aluzie la acea dublă dintre FCSB și Silkeborg din grupele Conference League)…Eu am spus clar încă de la început că acest antrenor nu poate mai mult de o promovare de la Liga 3 la Liga 2, chiar dacă a fost tot cu FC Argeș”, a spus Tudose pentru prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare