Norocul lui Radu Drăgușin! Cristian Romero s-a accidentat din nou, iar românul a intrat în minutul 15 cu Chelsea

În această seară, Tottenham și Chelsea se înfruntă în Premier League.

Radu Drăgușin, introdus în minutul 15 cu Chelsea

Înaintea meciului cu Chelsea, Cristian Romero și Micky Van de Ven au revenit după accidentări și au fost titularizați, astfel că Radu Drăgușin a fost lăsat pe bancă. După doar 15 minute, fundașul argentinian s-a accidentat din nou și a cerut schimbare, moment în care Ange Postecoglou l-a introdus pe fotbalistul român.

Radu Drăgușin a făcut cuplu cu Micky Van de Ven în centrul apărării, însă Tottenham a luat gol la două minute după intrarea românului. La pauză, Tottenham conducea însă cu scorul de 2-1.

Joi, Tottenham va juca cu Rangers în Europa League, însă Radu Drăgușin nu va evolua contra lui Ianis Hagi. Fotbalistul scoțienilor nu figurează pe lista UEFA și nu are drept de joc în această fază a competiției.

Florin Manea, mulțumit de evoluțiile lui Radu Drăgușin la Tottenham

După mai multe luni în care nu a primit suficiente minute, Radu Drăgușin a devenit un om de bază la Tottenham, dat fiind faptul că londonezii au avut ambii fundași centrali accidentați în ultimele săptămâni. Internaționalul român s-a descurcat însă foarte bine și a fost lăudat pentru prestațiile sale de către jurnaliștii englezi.

Întrebat despre Radu Drăgușin, impresarul Florin Manea a apreciat la rândul său felul cum s-a descurcat fotbalistul, în condițiile în care a întâlnit adversari de top.

„A jucat foarte bine cu Manchester City, Aston Villa și nici cu AS Roma nu a jucat rău. A fost meciul acela cu Galatasaray când a greșit la un gol, dar se mai întâmplă. Mai trebuie să mai greșească și el, nu (n.r. râde)? Nu e robot”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.

Radu Drăgușin a fost titular la Tottenham în meciurile cu Manchester City (de două ori), Aston Villa, Galatasaray, Ipswich Town, AS Roma, Fulham și Bournemouth.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare