Nicolae Stanciu a marcat un gol superb în meciul disputat marți seară de Damac pe teren propriu contra celor de la Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, în etapa cu numărul 29 din Arabia Saudită.
Starul portughez nu a evoluat însă în această partidă, câștigată totuși în cele din urmă de formația sa cu scorul de 3-2, în ciuda faptului că internaționalul român reușise să egaleze la 2 în minutul 73. Golul victoriei lui Al-Nassr a fost marcat abia în minutul 90+4, semnat de Al Ghannam.
Jhon Duran ratează meciul lui Al-Nassr cu Al-Ittihad din cauza unui fault comis asupra lui Nicolae Stanciu
Înainte să înscrie, mai exact în minutul 65, căpitanul naționalei României a mai fost implicat într-o fază foarte importantă. El a profitat undeva la mijlocul terenului de faptul că adversarul Jhon Duran s-a împiedicat și a reușit să îi „fure” acestuia mingea.
Imediat, întrucât exista posibilitatea destul de mare ca Damac să plece pe un contraatac periculos, fostul atacant de la Aston Villa a făcut un fault tactic asupra lui Stanciu și a fost avertizat cu galben.
Astfel, el urmează să fie suspendat în etapa următoare pentru cumul de cartonașe galbene. Atunci, Al-Nassr se duelează cu rivala Al-Ittihad, liderul clasamentului în acest moment, meci crucial în economia luptei pentru primele patru locuri la finalul sezonului.
Fără îndoială că absența lui Duran ar urma să conteze foarte mult pentru echipa din Riyadh, chestiune semnalată inclusiv de fani prin intermediul rețelelor de socializare.
Atacantul columbian a fost luat în colimator de fani din cauza acestei chestiuni: „Ce prostie a putut să facă, merită să fie sancționat de club”
Pe de altă parte, unii dintre ei chiar l-au criticat destul de dur pe fotbalistul columbian în vârstă de 21 de ani pentru acel fault comis asupra lui Nicolae Stanciu.
„Duran… Ce prostie a putut să facă. Iar asta după ce n-a jucat cine știe ce nici în ultimele meciuri. ‘Hoțul’ de Stanciu i-a luat mingea și tot ce a putut să facă a fost să reacționeze cu un fault inutil. Acum, ratează și meciul cu Al-Ittihad. Un fotbalist tare ciudat. Merită să fie sancționat de club”, a punctat un suporter, în vreme ce altul a completat:
„Duran are mai multe mingi pierdute decât goluri marcate pentru Al-Nassr. Trebuie să-și facă o autoevaluare. Pe bune! Nu e normal ca un atacant să aibă patru cartonașe galbene și un roșu, când sezonul nici nu s-a terminat încă”.