S-a scris foarte mult în ultima vreme despre o posibilă venire a lui Ianis Hagi (25 de ani) la Rapid, după ce oficialii giuleștenilor au transmis că ar dori să îl transfere.
Fiul lui Gică Hagi ar fi luat o hotărâre cu privire la viitorul său, în urma afirmațiilor făcute în spațiul public de conducerea echipei care evoluează în echipament alb-vișiniu.
Ianis Hagi nu ar fi interesat de un transfer la Rapid. Jucătorul lui Rangers ar exclude revenirea în SuperLiga
Potrivit jurnaliștilor de la Daily Record, Ianis Hagi nu ar dori să ia în calcul o eventuală întoarcere în fotbalul românesc.
Actualul fotbalist de profil al lui Rangers, care nu mai prinde deloc minute în tricoul scoțienilor, a plecat din România în 2019, atunci când belgienii de la Genk l-au cumpărat de la Farul, în schimbul sumei de 4.700.000 de euro.
Conform oamenilor de presă din Marea Britanie, băiatul marelui Hagi ar prefera să rămână la Rangers, în ciuda faptului că i s-a transmis cu subiect și predicat că nu se va bucura de încredere. Ba mai mult, a fost trimis chiar la echipa a doua a renumitului club din capitala Scoției. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Ianis Hagi, care nu dispune de oferte în prezent.
Antrenorul lui Rangers a făcut lumină în ceea ce privește situația lui Ianis Hagi
Belgianul Philippe Clement, principalul trupei de pe „Ibrox Park”, a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, că decizia de a-l trimite pe Ianis Hagi la echipa a doua a lui Rangers nu i-a aparținut. Potrivit spuselor antrenorului, conducerea i-a impus acest lucru.
„V-am mai spus. A fost o discuție clară cu Hagi despre acest lucru înaintea cantonamentului de vară. Todd Cantwell ne-a spus că nu vrea să mai rămână în Scoția și că vrea să plece.
Deciziile sunt luate pentru mine. Vom vedea dacă vom reuși transferuri care vor fi bune atât pentru ei, cât și pentru club. Până acum, nu a fost cazul.
Nu voi intra în detalii. Pot doar să spun că nu e decizia mea (n.r. ca Ianis Hagi să fie trimis la echipa a doua). Vă rog, vreau să vorbim despre jucătorii care sunt implicați acum la Rangers”, a declarat tehnicianul lui Rangers.