Nebunie pe Arena Națională! Coman și Baba Alhassan au lovit bara în minutul 45. Zima, parada etapei. FOTO

FCSB și Petrolul s-au întâlnit pe Arena Națională, într-o partidă care a contat pentru runda 29 din Superliga. Prima repriză s-a încheiat cu o fază incendiară la poarta oaspeților. Zima nu a ratat prilejul pentru a dovedi că este unul dintre cei mai valoroși portari ai campionatului.

Obiectivul FCSB: distanță cât mai mare de Rapid și CFR, în vederea playoff-ului. Obiectivul Petrolului: victorie, pentru a mai spera la o calificare minune între primele șase echipe ale Superligii.

Ocazii monumentale pentru FCSB cu Petrolul

Prima repriză dintre FCSB și Petrolul nu a excelat în faze de poartă. A venit însă minutul 45 și o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri de poarta Petrolului.

Cel mai în formă jucător al gazdelor, Florinel Coman a trimis aproape perfect. Cu golul nu a fost de acord Zima, care a scos miraculos de sub bară și a respins în transversală.

Faza a fost urmată de lovitură de colț. De data aceasta, la rampă a ieșit Baba Alhassan. Mijlocașul a trimis cu pulpa direct în transversală, deși era singur la patru metri de poartă.

Repriza s-a încheiat cu un meleu general. Ngezana și Grozav au fost avertizați.

ECHIPELE DE START

FCSB (4-3-3): Târnovanu – Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Șut (cpt.), Oct. Popescu – Băluță, Miculescu, Fl. Coman
Rezerve: R. Udrea, A. Vlad – Crețu, Panțîru, Lixandru, Pandele, Phelipe, Chiricheș, M. Toma, Ov. Popescu, Radaslavescu, D. Popa
Antrenor: Elias Charalambous
Absenți: Pantea (accidentat), Olaru, (suspendat)

PETROLUL (4-3-3): Zima – Meijers, Garutti, Huja, Țicu (cpt.) – Hanca, Seto, Jair – M. Bratu, Berisha, Grozav
Rezerve: Eșanu – Dumitriu, D. Radu, Diomande, Jyry, Ișfan, I. Răducan, Irobiso
Antrenor: Florin Pîrvu
Absent: Musi (fără drept de joc)

Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș) / A1: Vasile Marinescu (București) / A2: Cristian Marius Marchidanu (Brăila) / Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești) / Arbitru AVAR: Iulian Dima (București) / R1: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) / Observator: Eduard Dumitrescu (Pitești)
Stadion: Arena Națională, București

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare