Nebunie la Buzău! Reacția lui Mircea Rednic după egalul obținut la ultima fază. Va lipsi de la meciul cu Dinamo

Luni, UTA a remizat pe terenul celor de la Gloria Buzău, scor 1-1.

Mircea Rednic, suspendat cu Dinamo

UTA a obținut in extremis un punct pe terenul celor de la Gloria Buzău. Formația din Crâng a deschis scorul târziu, prin Alin Dobrosavlevici, în minutul 86, însă tabela a fost închisă de arădeni în minutul 90+7, grație reușitei lui Valentin Costache.

La finalul meciului, Mircea Rednic s-a luat de toată lumea. Antrenorul celor de la UTA a fost avertizat în minutul 64 și va lipsi de la duelul cu Dinamo, programat în ultima etapă a sezonului regulat.

”Am avut un început bun, în primele 25 de minute. Apoi Buzăul a echilibrat jocul. Chiar ne-au pus probleme și s-au adaptat la terenul de astăzi (n.r. luni, 3 martie). Tavares, dar și Iliev, au făcut un meci bun și ne-au surprins.

Am luat din gol din fază fixă, fix ce am spus înainte. Era normal, dacă vorbim de terenul de astăzi. Eu nu am avut un atacant de talie în jocul de la Buzău. Nu am un atacant de talia lui Luckassen. Am transferat un atacant de talie, dar e pe drum. Săptămâna următoare o să ajungă. Sper să vină odată! Am înțeles că a luat viza și nu înțeleg de ce mai durează așa de mult. Nu vă pot spune numele, dar a el a semnat.

Noi suntem o echipă care pasează și am încercat să aducem mingea în față. Harrison când a rămas singur, era ocazie de gol clară. Nu a fost nici pentru un arbitru un meci ușor. Preocuparea lui a fost să îi dea galben lui Rednic, la un moment dat. Țipa într-una, dar nu știu dacă a făcut-o intenționat. Eram toți ieșiți de pe banca de rezervă.

Putea să ne dea la toți. Poate un fel o să fie mai bine că nu o să fiu pe bancă, cu Dinamo. Ținând cont de situația de la acest meci, sunt mulțumit cu un punct. Am avut și șansa cu acest penalty. Am fost inspirat că am trimis toți atacanții pe teren. Lui Costache nu am ce să îi reproșez, chiar dacă nu e atacant, ci el e mai mult de bandă”, a spus Mircea Rednic.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare