„N-am văzut așa tâmpiți de jucători”. Marius Șumudică le-a făcut un cadou fotbaliștilor de la Rapid, dar a fost refuzat

Marius Șumudică a dezvăluit că, după victoria cu Dinamo, a dorit să le ofere jucătorilor săi de la Rapid trei zile libere, dar această ofertă generoasă a fost refuzată de vestiar.

Marius Șumudică a vrut să le dea jucătorilor săi de la Rapid trei zile libere după victoria cu Dinamo, dar antrenorul a fost refuzat parțial de vestiar: „Vine Săpunaru la mine și îmi spune că băieții vor să vină miercuri la antrenament, pentru că e prea mult”

Conform spuselor antrenorului, fotbaliștii, prin vocea căpitanului Cristi Săpunaru, i-au transmis că din punctul lor de vedere o astfel de pauză ar fi prea lungă, astfel încât s-a convenit ca giuleștenii să primească în cele din urmă doar două zile libere.

De asemenea, tot Șumudică a povestit și că, în același context, s-a întâlnit în trafic ulterior cu Alex Pașcanu, cel care a făcut o glumă cu tehnicianul la adresa coechipierilor săi.

Prin această dezvăluire, antrenorul echipei din Giulești a dorit să sublinieze faptul că în prezent la această echipă există relații mai mult decât bune între jucători, aspect care în viziunea sa ar fi în acest moment chiar cel mai mare atu al Rapidului în lupta din play-off-ul Superligii.

„Asta am câștigat noi la Rapid, grupul! Avem un grup al disciplinei, al caracterului în momentul de față și ăsta este meritul lor, sunt o familie. Ca să-ți dau un exemplu, în nebunia mea după victoria asta, eu am vrut să le dau liber până joi dimineață.

Am zis că voi nu mai aveți liber după asta, nu mai au liber până la sfârșitul campionatului, pentru că jucăm în Cupă, jucăm la trei zile și nu mai pot să le dau liber. Am zis ‘Uite, vă las, recreați-vă.’

Reacția savuroasă a lui Alex Pașcanu: „N-am văzut așa tâmpiți de jucători, să avem trei zile libere și noi să vrem doar două”

La un moment dat au sărit în sus de bucurie, mă duc în cabină la mine și vine Săpunaru la mine și îmi spune ‘Nu sunt de acord, băieții vor să vină miercuri la antrenament, pentru că e prea mult.’

Plec spre casă cu mașina. La stop mă tot claxona unul cu numere de Vaslui și mă uit pe geam și era Pașcanu! Lasă geamul, îl las și eu și spune ‘N-am văzut așa tâmpiți de jucători, să avem trei zile libere și noi să vrem doar două”, a spus Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare