Motivul incredibil pentru care ”Generația de Aur” și FRF se află iar în război: ”Publicul le va da cea mai mare palmă!”

Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu și Florin Prunea au participat joi la lansarea magazinului ”Generației de Aur”. Cu această ocazie, foștii jucători ai naționalei s-au plâns că tricourile de joc nu vor putea avea și emblema Federației Româmne de Fotbal, care a pus condiții pentru ca aceasta să fie folosită.

Se apropie data meciului de retragere al Generației de Aur. Pe 25 mai, foștii mari jucători ai naționalei se vor reuni ”pentru ultima dată” în fața suporterilor. Hagi, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu sau Gică Popescu vor îmbrăca iar tricourile devenite celebre după Mondialul din 1994, din SUA. Iar evenimentul se anunță un real succes: peste 30 de mii de bilete s-au vândut deja.

Tensiuni între FRF și Generația de Aur

În întâmpinarea meciului de gală care va avea loc pe Arena Națională, foștii mari jucători ai naționalei au participat la lansarea magazinului oficial. Peste 30 de produse speciale pot fi găsite aici. Alături de fulare, eșarfe, șepci, pixuri sau ghiozdane, fanii naționalei își pot procura și celebrele tricouri purtate de Hagi și compania.

Tricourile sunt replici fidele ale celor originale, cu o excepție. Gică Popescu a dezvăluit că acestea nu vor avea emblema FRF. Și motivul: forul condus de Răzvan Burleanu nu și-a dat acceptul ca tricourile să aibă imprimată emblema FRF alături de numele sponsorilor.

Cum evenimentul nu ar putea fi organizat fără sponsori, reprezentanții Generației de Aur s-au văzut nevoiți să renunțe la emblemă.

„Am făcut un demers la FRF și au fost de acord să ia legătura cu persoana fizică sau juridică ce organizează evenimentul. Ș-au dat acordul să folosim acea emblemă pe tricourile de joc, dar fără să existe sponsori! Iar fără sponsori nu putem organiza un astfel de eveniment. Apoi n-au fost de acord cu comercializarea lor!

Așa că ne dorim să le vindem în număr cât mai mare, iar publicul le va da palma cea mai mare pe care o poate da. Noi am făcut acea emblemă mare! Dar nu emblema are acum importanță pentru oamenii care vor avea un tricou în care noi vom juca pentru ultima dată”, a explicat Gică Popescu.

S-au vândut peste 30 de mii de bilete

Meciul de retragere al Generației de Aur a provocat un interes enorm în rândul fanilor naționalei. Până acum, s-au vândut peste 30 de mii de bilete, iar Gică Popescu și compania sunt convinși că stadionul va fi plin.

„Sperăm să vindem cât mai multe tricouri pentru a ajuta școlile unde noi am învățat. Fie că vorbim de Calafat, București sau Constanța, banii vor ajunge acolo! Vorbim de un tricou unic și pentru asta lansăm, să îi zic așa, o campanie Școlile Generației de Aur”, a spus Popescu.

Gică Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Ionuț Lupescu sau Marius Lăcătuș sunt între foștii jucători care au deja numele imprimat pe tricourile comercializate.

  • 270 de lei este prețul tricoului pe care Hagi și compania îl vor purta la meciul de retragere al Generației de Aur.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare