Motivele pentru care despărţirea lui Eugen Neagoe de FC Argeş este complicată. Petrolul îl aşteaptă pe antrenorul de 56 ani

Petrolul Ploieşti a bătut palma cu Eugen Neagoe, dar plecarea tehnicianului de la FC Argeş, din Liga a 2-a, pare mai dificilă decât se credea la prima vedere.

În ultimele 12 ore, antrenorul de 56 de ani şi-a negociat despărţirea de clubul din Trivale, însă discuţiile au devenit tensionate. De ce? Pentru că fiecare dintre părţi pretinde bani una de la cealaltă.

Clauză de reziliere de 200.000 euro

Acordul dintre Eugen Neagoe şi FC Argeş expiră în vara lui 2025, iar o rupere unilaterală a contractului este „sancţionată” cu 200.000 de euro, indiferent de cine solicită rezilierea. În situaţia de faţă, cel poreclit „Geană” ar trebui să le plătească piteştenilor suma respectivă.

De asemenea, şi tehnicianul cere bani de la club, şi anume 24.000 euro, adică două luni de salarii restante, conform digisport.ro. Părţile n-au ajuns încă la un consens, de aceea anunţul oficial al trecerii lui Neagoe la Petrolul întârzie.

Sportpesurse.ro a anunţat plecarea lui Neagoe la Petrolul

Eugen Neagoe va fi aproape sigur noul antrenor de la Petrolul, club care tocmai a închis conturile cu Florin Pîrvu. Tehnicianul ar urma să-și rezilieze contractul cu FC Argeș în cursul zilei de miercuri pentru a putea prelua imediat frâiele la Ploiești

Petrolul a renunțat la Florin Pîrvu la capătul sezonului regular, iar șefii ”găzarilor” trebuiau să se miște foarte repede pentru a aduce un înlocuitor. Au căzut pe rând variantele Ciobotariu și Șumudică, astfel încât, potrivit unor surse apropiate clubului, alesul este, finalmente, Eugen Neagoe.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare