MM Stoica, reacţie uimitoare în dosarul ce a dat fotbalul peste cap: „Probabil că omul se ocupă de alte chestii dacă are asemenea arme”

Mihai Stoica (58 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre dosarul în care este anchetat şi Daniel Niculae.

Preşedintele Rapidului a fost dus la secția de poliție și audiat vreme de două ore într-un dosar în care procurorii anchetează constituirea unui „grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialelor pirotehnice”.

Meme i-a luat apărarea lui Nico

Daniel Niculae a fost audiat, joi, de către Procurori, timp de două ore, însă a fost lăsat să plece, fiind cercetat în libertate. Este singurul care se bucură de acest privilegiu, din cei 17 suspecţi reţinuţi iniţial.

Surprinzător, dar Mihai Stoica i-a luat apărarea lui Daniel Niculae.

”Am văzut o chestie cu trafic de arme şi am zis. „Bă, nu cred că se poate aşa ceva. Un om nu poate ascunde asemenea lucruri. Eu sunt alături necondiţionat de Daniel Niculae. Am spus-o, o repet, este un om pe care îl simpatizez şi îl apreciez.

O echipă fără suporteri nu există, fără ultraşi. Noi am avut o perioadă în care nu mai aveam ultraserie şi erau 3.000 de oameni la meci. De când a venit Peluza Nord, avem 10-15.000, este logic să fiu apropiat.

Acum, se dă cu torţe pe stadion, ai văzut ce e în Grecia. Ne place să vedem o scenografie ieşită din comun. Nu demult ne uitam la ce spectacol pirotehnic era pe Marakana. Când se dă în tribune, ne place. Legea e lege, trebuie respectată. Mai departe de arme, nu ştiu absolut nimic”, a zis oficialul FCSB.

I-a atacat pe suporterii interlopi

În urma perchezițiilor la domiciliu efectuate de autorități la 19 locații, oamenii legii au descoperit „mai multe materiale pirotehnice, arme de foc letale, arme albe și sume de bani”. Şeful FCSB s-a referit la suspecții descoperiți cu arme la domiciliu.

„Nu cred că meseria lui este de suporter. Probabil că omul se ocupă de alte chestii dacă are asemenea arme. Există mulţi infractori în România. Au găsit armele astea la un suporter? Au găsit la un tip care se ocupă la aşa ceva şi mai merge şi la meci”, a mai spus Mihai Stoica la TV Orangesport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare