Mirel Rădoi a plecat cu scandal de la Al Jazira: „Nu voi tolera niciodată lipsa de disciplină”

În cursul zilei de marți, cei de la Al Jazira au informat prin intermediul canalelor oficiale de comunicare că au decis să se despartă de Mirel Rădoi, pe care l-au numit abia la începutul acestui an, moment din care el a pregătit echipa din Abu Dhabi pentru doar șapte meciuri oficiale.

Doar că se pare că lucrurile nu au stat chiar așa. La scurt timp după acest moment, fostul selecționer al echipei naționale a României a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale, în care a lăsat de înțeles că s-a ajuns și din dorința sa la acest deznodământ.

Mirel Rădoi a explicat cum s-a ajuns la despărțirea sa prematură de Al Jazira

Deși inițial a dorit să le mulțumească tuturor oamenilor alături de care a colaborat la clubul din Emiratele Arabe Unite, antrenorul român în vârstă de 43 de ani a scris ulterior că a luat această decizie inclusiv din cauza unor episoade de indisciplină generate de anumiți fotbaliști.

„Vreau să mulțumesc clubului, jucătorilor și fanilor pentru perioada petrecută în Al Jazira. Apreciez că clubul a înțeles dorința mea de a pleca pentru ca ambele părți să obțină un beneficiu.

Datorită felului meu de a fi ca fost fotbalist, antrenor activ și principiilor mele care m-au ghidat, nu voi tolera niciodată rezultate negative, indiferență și lipsă de disciplină.

Îi doresc succes clubului și sper că fanii vor continua să susțină echipa îndeaproape pentru că antrenorii vin și pleacă, dar suporterii vor rămâne mereu conectați la club”, a transmis Mirel Rădoi prin intermediul Instagram. 

Cum au anunțat oficialii clubului din Abu Dhabi despărțirea de fostul selecționer al României

Cu ocazia anunțului referitor la plecarea lui Mirel Rădoi, cei de la Al Jazira au informat și că au anumit deja un nou antrenor principal, care, cel mai probabil, va rămâne în această funcție până la finalul sezonului în curs.

Pe de altă parte, oficialii clubului din Emirate au lăsat cumva de înțeles că fostul mijlocaș defensiv a fost concediat, variantă pe care acesta a infirmat-o, după cum s-a arătat anterior.

Conducerea lui Al Jazira FC a decis să încheie contractul antrenorului primei echipe Mirel Rădoi și contractele membrilor staff-ului său de comun acord. Domnul Gregory Dufrennes va fi antrenorul până la finalul acestui sezon”, a fost comunicatul emis de club.

La acest moment s-a ajuns după ce Al Jazira a înregistrat cinci înfrângeri și un rezultat de egalitate în ultimele șase meciuri oficiale disputate. De altfel, cu Rădoi pe bancă, formația din Abu Dhabi a obținut o singură victorie, chiar la debutul antrenorului român, într-un meci din Cupa Președintelui.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare