Gică Hagi a îmbrăcat tricoul de selecţioner al României în anul 2001, când naţionala noastră se lupta să ajungă la CM 2002. Din nefericire, obiectivul a fost ratat la barajul cu Slovenia.
Aceasta a reprezentat şi prima experienţă ca antrenor, în general, pentru „Rege”. La 23 de ani de la acel moment, Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, omul care l-a numit pe Hagi în acea funcţie, spune că regretă alegerea făcută.
Sandu spune că a greşit cu Hagi
„Naşul” a vorbit deschis. A recunoscut că a greşit cu instalarea lui Gică Hagi în scaunul de selecţioner, dar a cedat la presiunea opiniei publice.
„Eu, cu Hagi, am greşit că l-am pus. El nu avea .. Ce experienţă avea Gică ca antrenor? Se lăsase atunci. Păi m-a terorizat Ioaniţoaia. Păi scria că 90% din populaţie îl vrea pe Hagi…
A fost o presiune mare a presei, l-am chemat, am stat de vorbă cu el la mine acasă, am dat drumul la treabă. Eu voiam să continui, ii dădeam o posibilitate să facă, dar nu ne-am înţeles”, a declarat Mircea Sandu pentru orangesport.ro.
„Regele” a plecat de la naţională după barajul ratat cu Slovenia, 1-2 în tur, 1-1 în manşa secundă.
Ne chinuim să-l ţinem pe Edi Iordănescu
Federaţia Română de Fotbal şi selecţionerul negociază de luni bune prelungirea colaborării şi dincolo de EURO 2024. Chiar dacă ambele părţi au afirmat deja că s-au înţeles în câteva secunde din punct de vedere financiar, lucrurile nu stau tocmai aşa.
Selecţionerul ştie că Federaţia va încasa sume mari de pe urma participării la turneul final din Germania, astfel că Iordănescu jr. îşi joacă tare cartea.
Antrenorul de 45 de ani ar fi dorit de echipe din Arabia Saudită, de aceea nu se grăbeşte să-şi pună iscălitura pe un nou acord cu şefii de la Casa Fotbalului. Răzvan Burleanu speră să-l convingă pe Iordănescu jr. să semneze prelungirea până la plecarea tricolorilor spre Germania.