Mircea Rednic, exuberant după victoria cu Petrolul: ”Facem o poză cu clasamentul!” Ce mesaj îi transmite lui Meszar

Mircea Rednic (61 de ani) a declarat după victoria cu Petrolul, 1-0, că este foarte mândru de echipa sa. Antrenorul s-a ținut de glume și a transmis un mesaj către Alexandru Meszar.

UTA a câștigat la limită ”finala” cu Petrolul, cu un gol reușit în prelungirile primei reprize. Arădenii au urcat pe locul 7, la egalitate de puncte cu Hermannstadt, și au șanse mari în lupta pentru playoff. La flash interviuri, Mircea Rednic și-a felicitat jucătorii și a fost numai pus pe glume.

Mircea Rednic, exuberant după victoria cu Petrolul

”Sunt mândru de elevii mei, meci greu, nu am avut foarte multe realizări. Nu le-am dat șanse, să își creeze ocazii. Am stat foarte bine din punct de vedere defensiv.

Nu am ratat șansa asta, mă bucur, îi felicit, venim de departe. O echipă care s-a format în vară. Cu muncă, cu sacrificii am ajuns pe locul 6. La meciuri directe suntem mai buni și decât Haermannstadt, și decât U Cluj, și decât Sepsi. Facem o poză și sper să rămânem acolo.

Conducerea și domnul Maeszar sper să nu rămână datori. Azi, toți au fost pozitivi, ne-au ajutat foarte mult. Împreună putem să facem lucruri frumoase.

Trebuie să fim realiști, dar suntem acolo, avem șansa noastră. Noi nu ne-am propus playoff, dar toate echipele cu care am jucat și care și-au propus playoff-ul, nu au fost peste noi”, a declarat Mircea Rednic la finalul partidei.

ECHIPELE DE START:

UTA Arad (4-2-3-1): Iacob (cp) – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – De Freitas, Mihai – Micovschi, Fabry, Omondi – Luckasen
Rezerve: Kucher, R. Pop, Stanciu, Iurasciuc, A. David, Ignacio Lopez Varela, Joao Pedro Almeida, Vulturar, R. Trif, Tudorie, V. Morar
Absent: Conte (suspendat)
Antrenor: Mircea Rednic

Petrolul (4-5-1): Zima – L. Dumitriu, Garutti, Huja, Țicu (cp) – Musi, Hanca, Takayuki Seto, Jair, Ișfan – Berisha
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Radu, Bratu, Jyry, G. Grozav, Răducan, Dumitrache, D. Paraschiv, Irobiso
Absenți: Diomande, Papp, Meijers
Antrenor: Florin Pîrvu

Stadion: Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Marian Barbu / Asistenți: Stelian Slabu, Raul Ghiciulescu
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs // Asistent VAR: Ioan Corb

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare