Mircea Rednic, dezamăgit după eșecul celor de la UTA cu Universitatea Craiova: „Am fi meritat mai mult!”

UTA Arad a pierdut pe teren propriu împotriva Universității Craiova, scor 1-2, într-un meci în care gazdele au condus la pauză, dar au cedat în repriza secundă. Golul decisiv al oltenilor a venit în urma unui penalty acordat pentru un henț comis de Hrezdac.

După meci, antrenorul UTA, Mircea Rednic, s-a declarat dezamăgit de rezultat, dar a lăudat atitudinea jucătorilor săi.

Rednic: „Nu meritam să pierdem”

Antrenorul arădenilor a subliniat că echipa sa a dominat din punct de vedere statistic, dar lipsa de eficiență în fața porții a făcut diferența.

Deși recunoaște calitatea adversarilor, în special a lui Alexandru Mitriță, tehnicianul a remarcat precipitația jucătorilor săi în anumite momente cheie.

UTA va juca în etapa viitoare împotriva Universității Cluj, în deplasare.

„E o seară tristă, nu cred că meritam să pierdem la felul cum am jucat. Am avut 17 șuturi spre poartă, 7 pe poartă. Ei au avut o centrare și un penalty la limită.

Cred că la felul în care am jucat meritam mai mult, dar ăsta e fotbalul, tu ratezi și ei marchează. Au fotbaliști cu calitate, care pot să facă diferența. Nu l-am blocat pe Mitriță, știam ce urmează să facem.

Ne-a lipsit al doilea gol. Au fost momente în care ne-am precipitat. Ne trebuie mai multă încredere în noi. Și eu, și suporterii ne-am fi dorit mai mult, dar ca atitudine nu am ce să le reproșez.

În primul rând urmează meciul de la Cluj. Am avut program greu, ne-am comportat bine, dar nu au fost rezultate. E fotbal, trebuie să încurajez jucătorii, îmi e ciudă, am fi meritat mai mult astăzi”, a spus Mircea Rednic.

UTA – Universitatea Craiova, echipe de start:

UTA: R. Popa – Dozi, Conte, Poulolo, Mabea – Hrezdac, C. Mihai – V. Costache, Fabry, Omondi – Kadiri
Rezerve: Mitrovic, Borcea, Ghezali, Zsori, Trif, Vuletich, Dragoș, V. Cristea, Râpă, Jose Pedro, Tăroi
Antrenor: Mircea Rednic

Universitatea Craiova: L. Popescu – Lopez, Maldonado, Zajkov, Bancu – Screciu, Anzor – Paradela, Mitriță, Baiaram – Lukic
Rezerve: Lung, Vlădoiu, Ndong, Badelj, Oshima, Căpățînă, Houri, Cicâldău, Bana, D. Barbu, Ivan, Kojlic
Antrenor: Costel Gâlcă

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare