Mircea Rednic a făcut iureș în vestiar, după egalul cu Farul: „Am certat pe toată lumea! E dureros”

Luni seara, UTA a remizat contra Farului, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numărul 7 din Superliga.

În urma acestui rezultat, UTA ocupă locul 12 în clasament, în timp ce Farul se află pe poziția cu numărul 8. Formația arădeană a fost egalată în prelungirile meciului, după ce Victor Dican a punctat în minutul 90+6.

Mircea Rednic: „Nu mai joci, tragi de timp, intră doctorul, nu te apuci tu să degajezi”

La finalul meciului de la Arad, Mircea Rednic a tras primele sale concluzii. Antrenorul celor de la UTA a recunoscut că este foarte dezamăgit de jucătorii săi, asta deoarece nu au știut cum să gestioneze finalul partidei cu Farul și au luat gol.

În finalul interviului, Mircea Rednic a reacționat nervos în momentul în care a fost întrebat despre jucătorii străini aduși în număr mare la UTA Arad.

Normal că e greu de digerat, mai ales că noi aveam mingea la portar. Tragi de timp puțin, pasezi lateral, nu dai o lumănare pe zonă centrală. Au fost greșeli în lanț. Normal că e dureros, am certat pe toată lumea. Cum poți să pierzi două puncte atât de ușor? Trebuia ca ei să se concentreze, mai erau două minute!

Totuși, și Farul este o echipă bună. Trebuia însă să gestionăm altfel. Nu mai joci, tragi de timp, intră doctorul, nu te apuci tu să degajezi. Văd că se vorbește de arbitraj, dar de cotul lui Iancu nu se spune nimic? Față de jocul nostru, sunt dezamăgit de locul din clasament. Sunt multe puncte pe care noi le-am pierdut. Trebuie mai mult profesionalism.

(n.r. despre jucătorii aduși la UTA) Trebuie să fii tâmpit să vorbești despre comisione. Presa doar asta scrie. A fost de vreo trei ori ANAF-ul peste firma fiicei mele și au felicitat-o”, a spus Mircea Rednic.

Echipele de start:

UTA (4-4-2): R. Popa – Trif, Conte, Paulolo, Tsouka – Fabry, Van Durmen, Hrezdac, Costache – Omondi, Ezekiel
Rezerve: E. Popescu, Benga, C. Mihai, J. Pedro, Mabea, Râpă, R. Cristea, V. Borcea, Cîmpanu, Dumiter, Kadiri, Ghezali
Antrenor: Mircea Rednic

Farul Constanța (4-3-3): Buzbuchi – M. Popescu, Bălașa, Marins, Cr. Ganea – Nedelcu, Grameni, Vână – Iancu, Rivaldinho, Grigoryan
Rezerve: Ducan, Buta, Sîrbu, Dănuleasă, Dican, Radalsavescu, N. Popescu, A. Stoian, Doicaru, Alibec
Antrenor: Gică Hagi

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Marcel Bîrsan / A1: Vasile Marinescu, A2: Mircea Orbuleţ
Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Ioan Alexandru Corb

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare