Mircea Lucescu și-a setat un obiectiv clar la echipa națională pentru meciurile din Liga Națiunilor. Mihai Stoichiță a dezvăluit că selecționerul este decis să câștige grupa.
Mircea Lucescu și-a setat un obiectiv clar la echipa națională
Oficialul FRF a prefațat meciurile României din Liga Națiunilor, cu Cipru și Lituania, scoțând în evidență cât de bine sunt pregătiți jucătorii lui Mircea Lucescu.
Mai mult decât atât, Mihai Stoichiță a dezvăluit obiectivul pe care selecționerul însuși și l-a setat: câștigarea grupei de Liga Națiunilor în vederea calificării la Cupa Mondială din 2026.
„Chiar m-am uitat la antrenamente, toţi concentraţi, toţi mobilizaţi de către Lucescu. E bine, merge bine totul, după părerea mea. Să-i batem pe cei din Cipru, şi după ne gândim şi la Lituania. Primul meci e cel mai important, e o obişnuinţă pentru toată lumea, pe acesta să-l câştigăm. După, din nou cu moral, cu atmosferă bună, mergem în Lituania.
(N.r. Unii spun că ar fi un eşec dacă nu câştigăm aici) Părerea lor. Părerea mea e cu totul alta, nu e niciun eşec. Dacă câştigăm în Cipru, mergem în Lituania. Nu mă gândesc la un meci nul, nu sunt meschin, vreau să-l câştigăm, dar şi un meci egal dacă va fi, nu e niciun eşec. Am văzut şi Lituania la Bucureşti, foarte bine chiar, în unele momente a jucat mai bine decât noi, să fim corecţi.
(N.r. Ne-ar ajuta să terminăm pe primul loc în drumul spre Mondial) Acesta e obiectivul pe care şi l-a impus Lucescu, nu noi, el şi l-a impus. Cred că-l va realiza, nu cred, sunt sigur”, a declarat Mihai Stoichiţă, într-un interviu pentru AntenaSport.
Ionel Ganea a dezvăluit motivul pentru care Daniel Bîrligea nu a fost convocat de Mircea Lucescu: „I-a dat gol lui PAOK!”
Deși a impresionat la FCSB din momentul transferului de la CFR Cluj, Daniel Bîrligea nu a intrat în planurile selecționerului pentru meciurile cu Cipru și Lituania.
Ionel Ganea a comentat acest subiect și, mai în glumă, mai în serios, a ajuns la concluzia că atacantul nu a fost selecționat pentru că i-a dat gol lui PAOK, în UEFA Europa League. Formația din Salonic este antrenată de Răzvan Lucescu, fiul selecționerului României.
„E o dublă foarte importantă. Dacă echipa este la fel de concentrată ca meciurile trecute eu cred că vom obține maximum de puncte. Totul depinde de jucători. Dacă ei sunt concentrați și își doresc lucrul acesta, eu cred că nu o să întâmpinăm probleme.
(nr. Ce va alege Lucescu între Pușcaș, Alibec și Drăguș?) Eu cred că la experiența lui nu o să schimbe prea multe. Cred că o să mizeze pe jucătorii cu care a mers până acum, la început, și dacă ceva nu e nu e în regulă, atunci mai mult ca sigur o să schimbe.
(nr. despre absența lui Bîrligea) Eu cred că merita să fie în lot și cred că era și util ținând cont de forma bună și fizicul pe care îl are. Sub formă de glumă spun, nu l-a convocat fiindcă i-a dat gol lui PAOK.
(nr. Pe cine ar miza între Mitriță, Mihăilă și Coman) Mie îmi place mult Mihăilă. Joacă într-un campionat puternic. Are calități destul de bune. Cred că va începe cu el”, a declarat Ionel Ganea, potrivit Prosport.