Mircea Lucescu a ales cei 11 fotbaliști pe care va miza în startul încleștării dintre San Marino și România. O voce importantă din sportul-rege din țara noastră s-a exprimat în legătură cu alegererile selecționerului și nu a înțeles una dintre hotărârile adoptate înainte de partida de la Serravalle, pusă la dispoziția doritorilor în direct pe Prima TV, dar și LIVE TEXT pe Sport Pe Surse.
Ovidiu Burcă a scos simțul critic la înaintare după ce a văzut primul „11” al lui Mircea Lucescu în San Marino – România
Concret, „Il Luce” a optat pentru a-i trimite pe gazon pe Horațiu Moldovan și Ianis Hagi în locul lui Florin Niță și Florin Tănase. Moldovan va apăra poarta naționalei României la Serravalle, în timp ce fiul marelui Gică Hagi va evolua în bandă, în locul accidentatului „Tase”.
Ovidiu Burcă, proaspăt plecat de la „cârma” Oțelului, nu a înțeles de ce Horațiu Moldovan a fost ales în detrimentul mult mai experimentatului Florin Niță. În accepțiunea fostului tehnician de la malul Dunării, jucătorul împrumutat de Atletico Madrid la Sassuolo nu prezintă un joc de picior prea bun.
La mijloc, după părerea lui Ovidiu Burcă, ar putea fi vorba despre dorința selecționerului Mircea Lucescu de a observa cum se descurcă portarul în astfel de dueluri.
„A mai făcut rotația asta domnul Lucescu, eu nu înțeleg de ce o face. Nu o înțeleg. Moldovan nu joacă foarte bine cu piciorul, dar probabil vrea să-l vadă în astfel de meciuri”, a spus Ovidiu Burcă, potrivit digisport.ro.
Echipele de start la care apelează Roberto Cevoli și Mircea Lucescu în runda #2 din grupa H a preliminariilor pentru calificarea la Mondialul din 2026
San Marino (4-3-3): Amici – G. Benvenuti, Cevoli, T. Benvenuti, Tosi – Golinucci, Capicchioni, Zannoni – Contadini, Nanni, Berardi
Rezerve: De Angelis, Zavoli, Fabbri, Rossi, Santi, Valentini, Pasolini, Giacopetti, Sensoli, Riccardi, Mularoni, Valli Casadei
Selecționer: Roberto Cevoli
România (4-3-3): Moldovan – Rațiu, Popescu, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Hagi
Rezerve: Niță, Târnovanu, Rus, Ghiță, Alibec, Chipciu, Ciobotariu, Politic, Dragomir, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Stadion: Stadionul Olimpic din Serravalle (San Marino)
Aribtru: Damian Sylwestrzak. Asistenți: Pawel Sokolnicki, Adam Karasewicz
Arbitru VAR: Piotr Lasyk. Asistent VAR: Wojciech Myc
Programul complet în grupa României din campania de calificare la turneul final
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina 0-1
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA (21:45)
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)