Mircea Lucescu, desființat de Florin Talpan: „Nu face parte dintre primii trei antrenori români! Steaua aparține militarilor”

Mircea Lucescu a fost criticat în termeni duri de Florin Talpan, chiar înaintea meciului România – Cipru.

Florin Talpan nu a avut milă de Mircea Lucescu

Furia lui Florin Talpan a pornit după ce Mircea Lucescu a spus, în mai multe rânduri, că FCSB este Steaua, în opinia sa. Juristul clubului din Ghencea l-a pus la punct pe selecționerul României și a spus că nu se află în primii 3 antrenori ai României, în ciuda numeroaselor trofee câștigate.

Am urmărit meciul naționalei cu pumnii strânși de emoție, dar dezamăgit de jocul echipei! Comportamentul echipei noastre este de felicitat pentru că nu a răspuns la provocările echipei din Kosovo, cotată ca fiind o echipă modestă, care însă a jucat bine și doar norocul ne-a ajutat să nu pierdem jocul.

Constat cu regret jocul slab al fotbaliștilor la doar câteva luni distanță de la acel superb 3-0 cu Ucraina, cu Edi Iordănescu pe bancă. Sunt convins că nu echipa este de vină, ci doar schimbarea selecționerului.

Edi Iordănescu a antrenat naționala, a avut rezultate remarcabile, nu a intentat războaie cu Steaua, nu a încercat să se dea mai presus de lege, să spună că nu-i pasă de decizii ale instanțelor, ci doar a antrenat. A antrenat la superlativ și a avut rezultatele de care suntem toți mândri!

Acum, observăm că actualul selecționer are alte preocupări! În loc să se concentreze asupra echipei, îi place doar “să fie în lumina reflectoarelor”, să își dea cu părerea și să facă judecăți de valoare care nu au legătură cu realitatea. Și nici cu istoria! Nici cu statul de drept! Pentru că în statul de drept, decizia instanțelor este respectată așa cum sunt respectate și legile de către toți cetățenii! Pentru că toți suntem egali în fața legii, nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Lucescu!

„Ienei, Covaci și Iordănescu vor fi mereu cei mai buni trei antrenori”

Nu poți să îl condamni că este supărat pentru că nu face parte dintre primii cei mai buni 3 antrenori români din toate timpurile: Ienei, Covaci, Iordănescu! Care culmea, sunt steliști adevărați! Dar asta este! Nu putem schimba istoria, așa cum a zis-o chiar el. Ienei, Covaci și Iordănescu vor fi mereu cei mai buni trei antrenori de fotbal pe care i-a avut România.

Iar dacă Lucescu vrea să se apropie de performanțele lor, ar trebui să muncească mai mult. Să își vadă de treabă și să antreneze! Și să aibă rezultate și să performeze așa cum a avut Edi Iordănescu acum câteva luni. Eu nu pot câștiga dosare pe jumătate. Eu le câștig și gata. Dacă vrem rezultate excepționale trebuie să dăm dovadă de seriozitate,de perseverență și mult curaj, dovadă de acceptare a situațiilor care ne depășesc și nu ne sunt totdeauna favorabile.

Lucescu trebuie să accepte că Steaua București aparține statului român, aparține militarilor din anul 1947. FCSB este o altă echipă care nu are nici o legătură cu Steaua București, doar a parazitat-o ani de zile”, a scris Talpan, pe Facebook.

Mircea Lucescu l-a înfuriat pe Florin Talpan cu declarațiile sale

Steaua este un brand al ţării. Nu poţi să o desfiinţezi de pe o zi pe altă. Aici e un palmares, sunt oameni care au muncit şi au contribuit la creşterea numele. Ei trebuie să se înţeleagă şi să lase ambiţiile. Steaua trebuie să se întoarcă în Ghencea şi să joace în Ghencea. Eu spun Steaua. Mi-e şi greu să spun FCSB.

Uite, nu mai spun FC şi B şi spun doar Steaua. Nu mă interesează decizia instanţei, asta e pentru voi. Eu sunt persoană particulară. Eu respect şi pe Steaua şi pe FCSB, dar fac o mare greşeală că au rupt o tradiţie. Nu pot să se trezească că ei nu au contribuit cu nimic. Gata, Paule, te iau pe tine avocat”, a spus Mircea Lucescu la conferinţa de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare