Minciunile grosolane ale lui Marius Șumudică au fost deconspirate! Antrenorul a ajuns la Rapid și speră să își îndeplinească visul, după șase luni în care s-a rugat de Dan Șucu!

Marius Șumudică a susținut cu fermitate că nu a discutat cu Dan Șucu pentru preluarea băncii tehnice de la Rapid în contextul în care demiterea lui Neil Lennon pare doar o chestiune de timp.

„Să vedem, nu știu. Deocamdată nu știu dacă s-a reziliat cu domnul Lennon, nu știu. Eu încă o dată vă spun că nu am avut nicio discuție și că nu am semnat absolut nimic. Dacă voi ajunge antrenor la orice echipă, nu voi minți. Nu am semnat și nu m-am întâlnit cu nimeni. Vă rog frumos, nu îmi puneți în gură vorbe, pentru că nu sunt adevărate”, a spus el pentru Sport pe Surse în cursul zilei de marți.

Marius Șumudică a susținut că nu a discutat cu Dan Șucu, dar la scurt timp s-a prezentat la sediul celor de la Rapid

La scurt timp însă, antrenorul în vârstă de 53 de ani, liber de contract deja de aproape șase luni, de când s-a despărțit de turcii de la Gaziantep FK, perioadă în care s-a autopropus în mai multe rânduri la echipa din Giulești, a ajuns la sediul clubului, în jurul orei 17:40, informează golazo.ro. El nu a dorit însă să facă vreo declarație cu această ocazie.

Anterior, doi dintre colaboratorii săi au fost de asemenea surprinși în zona respectivă, la scurt timp după ce Neil Lennon a plecat de la ședința pe care a avut-o cu oficialii clubului alb-vișiniu, moment care s-a petrecut aproximativ la ora 17:00, conform sursei citate anterior.

Așadar, pare destul de clar pentru mai toată lumea că este doar o chestiune de timp până rapidiștii vor anunța oficial despărțirea de Neil Lennon.

Demiterea lui Neil Lennon și numirea noului antrenor par doar chestiuni de timp în Giulești

De asemenea, este de așteptat ca, cel mai probabil în cursul zilei de marți, Marius Șumudică să semneze contractul cu echipa sa de suflet, iar ulterior, poate miercuri, să fie prezentat oficial și eventual să susțină și o conferință de presă.

Neil Lennon a transmis clar că nu are de gând să își dea demisia, la finalul meciului Rapid – Dinamo 1-1. Așadar, Dan Șucu a fost nevoit să îl concedieze, iar în această decizie este foarte posibil să fi contat enorm faptul că, în baza unei clauze stipulate în contractul tehnicianului nord-irlandez, acționarul majoritar al clubului din Giulești se bucură de „privilegiul” de a fi nevoit să le achite antrenorului și staff-ului său daune în valoare de doar 400.000 de euro, în loc să trebuiască să le achite valoarea întregului contract valabil până în vara anului 2026, adică mai mult de 1.500.000 de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare