Miliardarul Ion Țiriac știe cum se poate redresa sportul românesc: „Fără să fiu megaloman…”

Miliardarul Ion Țiriac, în vârstă de 84 de ani, a dezvăluit care este modalitatea prin care sportul din România poate ajunge la nivelul de altădată, fiind de părere că, în prezent, lucrurile nu se îndreaptă în direcția potrivită.

Spre deosebire de Gică Hagi, care a afirmat în repetate rânduri că soluția redresării sportului românesc este aceea de a obliga sectorul privat să redirecționeze o parte din profit către fotbal, fosta legendă a tenisului Mondial are o abordare diferită.

Miliardarul Ion Țiriac dorește schimbarea legilor

Fostul mare tenismen este de părere că nu pot apărea îmbunătățiri în ceea ce privește sportul din țara noastră, decât dacă se va produce o modificare a cadrului legislativ existent. În opinia sa, această schimbare ar produce efecte pozitive foarte mari. Conform spuselor sale, naționala României s-ar prezenta ceva mai bine pe terenul de fotbal. Miliardarul s-a plâns de faptul că întâmpină mari dificultăți în a găsi antrenor pentru copiii din hochei.

„Fără să fiu megaloman, fără să fiu naționalist sau extra patriot, tare mi-ar conveni să se facă o lege în România. O lege care să spună că 80 la sută dintre jucătorii cluburilor trebuie să fie români. Și-atunci, spun eu, vom avea și-o națională ceva mai bună.

Și antrenori români. Nu turci, nu germani, români să fie antrenorii. Domnule Ioanițoaia, puteți să credeți că eu caut antrenor pentru «bătrânii mei» – că așa le spun eu hocheiștilor de 12-13 ani pe care-i am – dar nu găsesc?! Nu există antrenor în țară pentru ei”, i-a dezvăluit Ion Țiriac lui Ovidiu Ioanițoaia, potrivit gsp.ro.

Datorită lui Ion Țiriac, tenisul de mare calitate revine pe meleagurile noastre

Bucureştiul va găzdui, din nou, după o pauză de opt ani, un turneu de mare anvergură. Este vorba despre ATP 250 Țiriac Trophy, ajuns la ediția cu numărul 25. Partidele din cadrul acestui eveniment se vor desfăşura în perioada 14-21 aprilie, la clubul „Năstase Marica”.

Fostul mare tenismen al României a dezvăluit faptul că a depus eforturi foarte mari pentru a putea readuce turneul ATP 250 în România.

„Am făcut eforturi uriaşe pentru a readuce această competiţie la Bucureşti şi a le oferi o şansă în plus tinerilor sportivi români să performeze în competiţii de talie internaţională. Ne bazăm pe reuşita de excepţie care s-a dovedit a fi competiţia WTA 125 desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis, anul curent, şi am încredere că turneul ATP 250 de anul viitor va fi un adevărat succes sub coordonarea aceleiaşi echipe”, a afirmat Ion Țiriac

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare