Mihai Stoica îl contrează din nou dur pe Gigi Becali: „Nu îmi place să bat câmpii, ca alții”

Mihai Stoica l-a contrat din nou destul de dur pe Gigi Becali, pe același subiect ca în urmă cu câteva săptămâni, reprezentat de lupta pentru titlul din acest sezon de Superliga.

Mai exact, undeva spre finalul lunii ianuarie, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a spus că „trebuie să fii un idiot notoriu să spui că ești campion înainte să înceapă play-off-ul”, după ce anterior patronul clubului roș-albastru făcuse o declarație în acest sens în spațiul public.

Mihai Stoica a contrat din nou într-un mod destul de dur un punct de vedere exprimat de Gigi Becali

Acum, chiar și după înfrângerea drastică suferită de liderul din Superliga în fața rivalilor de la Rapid, finanțatorul vicecampioanei României a spus că tot echipa sa se va impune în cele din urmă în acceastă cursă pentru titlu.

„Mergem mai departe, ce să facem? Avem patru puncte, suntem campioni, normal, la patru puncte. Este umilință, batjocură, nu umilință. Ce pot să simt, dacă nu pot să aleg un singur jucător din 11?

Toată lumea… și portarul. Dacă e, prima repriză a fost a noastră. Doar că a fost greșeala lui Târnovanu. Eu l-aș băga pe Vlad. Normal, dacă ia gol… ăsta e gol să îl iei?

(…) Prima repriză a fost a noastră, de departe, am zis că îi întoarcem. Titlul este tot al nostru, au mai scăzut șansele. Noi acum ne permitem să facem două egaluri. Dacă noi batem cu Sepsi, iar ei fac egal cu Farul, s-a terminat titlul.

La CFR, aceeași chestiune. Dacă fac egal, s-a terminat. Nu că sunt favorit, sunt ca și campion”, a spus Gigi Becali la finalul meciului cu Rapid, în direct la Prima Sport.

„Nu îmi place să bat câmpii, ca alții”

În urma acestei reacții, cei de la FCSB au fost catalogați în spațiul public drept aroganți, dar Mihai Stoica a ținut să precizeze că nu este de acord cu Gigi Becali pe seama acestui subiect, folosind din nou o exprimare destul de dură.

„Eu nu am fost arogant! Nu am spus niciodată că e încheiat campionatul. Mai mult, am spus că nici dacă intrăm cu 7-8 puncte avans, după înjumătățire, față de locul 2, campionatul nu e jucat! Eu vorbesc cu argumente și cu cifre. Așa îmi place. Nu îmi place să bat câmpii, ca alții.

Acum doi ani, CFR Cluj a intrat cu 7 puncte după înjumătățire, după trei etape din play-off erau 8 puncte. După încă două etape, rămăseseră două. Cum aș putea să spun că «Nu avem niciun fel de probleme»?! Nu sunt arogant. Am fost în trecut”, a spus Mihai Stoica, de asemenea la Prima Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare