Mihai Pintilii, uimit de abilitățile fizice ale unui jucător de la FCSB! „Vine la 6 dimineaţa în bază şi la 11 aleargă pe teren”

Delegatul lui FCSB, Mihai Pintilii (39 de ani), a spus doar cuvinte de laudă pentru fundașul dreapta, Valentin Crețu (35 de ani).

Mihai Pintilii, „Omul se antrenează 100% şi n-ai ce să-i reproşezi”

Valentin Crețu este unul dintre cei mai longevivi fotbaliști din vestiarul FCSB și, totodată, cel mai în vârstă. La vârsta de 35 de ani, fundașul dreapta încă reușește să-i uimească pe cei din staff-ul FCSB-ului.

Tehnica nu este una din lucrurile de bază ale acestuia, însă seriozitatea și dăruirea atât la antrenamente, cât și în meciurile oficiale, lasă pe toată lumea „mască”.

Mihai Pintilii consideră că Valentin Crețu este printre singurii care nu păcălește fotbalul.

„Maşină, maşină! Creţu e un om căruia n-ai ce să-i reproşezi. Vine la 6 dimineaţa în bază şi la 11 aleargă pe teren, zici că n-are nimic. Plus că are fetiţele acasă, care îl terorizează. Ce mi-a povestit el. ‘Bă, sunt la fel ca mine, mă termină. „Duracell”. Omul se antrenează 100% şi n-ai ce să-i reproşezi.

Majoritatea care au venit pe postul de fundaş dreapta s-au accidentat, a trebuit să intre el şi tot la el am rămas, şi tot el a jucat. E şi meritul lui, pentru că se antrenează 100%. Când te antrenezi 100% şi dai totul pentru fotbal, Dumnezeu îţi da. Şi el n-a păcălit fotbalul niciodată.” a declarat delegatul FCSB-ului, la Orange Sport.

Secretul succesului la FCSB

Mihai Pintilii a dezvăluit că antrenorul cipriot s-a acomodat rapid la FCSB, iar chimia dintre ei a contat foarte mult în rezultatele bune ale roş-albaştrilor.

„Eu nu am avut nicio problemă cu el (n.r. Elias Charalambous) și nici el cu mine. Mă simt de parcă îl știu de zece ani, parcă este de acolo. Nu știu cum s-a pliat, dar este omul perfect.

Ai văzut, uneori, când vezi pe cineva, simți că nu ești pe aceeași lungime de undă sau nu te place. Despre el nu poți să spui asta sau că nu este de-al nostru! El a fost tot timpul de acolo, parcă a fost trimis. Suntem așa (împreunează degetele)…

Suntem împreună și suntem legați unul de celălalt. Dacă am ceva, îl întreb, dacă are ceva, mă întreabă.” a spus Mihai Pintilii pentru ”Un Podcast”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare