Mesajul transmis de Gică Hagi și Farul Constanța după vestea uriașă primită de Simona Halep

Gică Hagi și Farul Constanța au ținut să transmită un mesaj la scurt timp după ce Simona Halep a aflat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis să îi reducă jucătoarei de tenis în vârstă de 32 de ani suspendarea în cazul de dopaj, de la patru ani la nouă luni.

Întrucât fostul lider al clasamentului WTA a stat deja departe de terenul de tenis mai mult de nouă luni, are acum dreptul de a reveni cu efect imediat în circuitul mondial și, în plus, are posibilitatea de a le cere despăgubiri celor de la ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) pentru perioada în plus de inactivitate la care a fost supusă sportiva, în mod nejustificat, după cum reiese din decizia furnizată în cursul zilei de marți de către forul de la Lausanne.

Ce au transmis Gică Hagi și Farul Constanța după victoria înregistrată de Simona Halep la TAS în cazul de dopaj

Așa cum era și firesc să se întâmple, această veste a generat o adevărată euforie în tenisul românesc și în general pentru întreg sportul din țara noastră, foarte multe personalități din acest domeniu ținând să transmită mesaje de felicitare pentru Simona Halep după această victorie uriașă înregistrată în instanță.

Printre numele mari care au făcut astfel de gesturi s-a numărat și Gică Hagi, un apropiat al familiei Halep încă de pe vremea când jucătoarea de tenis făcea primii pași în acest sport.

Prin intermediul site-ului oficial al Farului Constanța, club la care „Regele” îndeplinește în prezent, după cum se știe deja foarte bine, rolurile de acționar majoritar și de manager tehnic, el a ținut să își manifeste satisfacția generată de verdictul oferit de TAS în speța de dopaj în care a fost implicată Simona Halep.

„Clubul Farul Constanța și managerul tehnic Gheorghe Hagi îi transmit campioanei noastre, Simona Halep, felicitări pentru importantul și dificilul „meci” câștigat la TAS.

Te așteptăm cât mai curând pe teren, să ne bucurăm din nou de victoriile tale !

Mult succes în continuare, Simo”, a transmis Farul Constanța prin intermediul site-ului oficial.

Reacția fostului lider WTA după aflarea verdictului

La scurt timp după decizia oferită de TAS, așa cum era de așteptat, Simona Halep a oferit o reacție prin intermediul rețelelor de socializare, și a ținut să transmită că a fost convinsă în tot timpul scurs de la debutul acestui scandal că i se va face dreptate în cele din urmă.

„În mijlocul acestei călătorii dificile, încrederea mea neclintită în adevăr și în principiile justiției au fost făclia mea. În ciuda acuzațiilor descurajante și a unei opoziții formidabile, spiritul meu a rămas viu, ancorat în convingerea mea că sunt o sportivă curată.

Acest calvar a fost testamentul rezistenței mele, iar triumful adevărului, deși întârziat, este nespus de satisfăcător. Vreau să le mulțumesc din inimă celor care m-au reprezentat legal”, a transmis, printre altele, Simona Halep.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare