Mesajul marelui Gianluigi Buffon pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă. Fostul portar al „cruciaților”, încântat de promovarea echipei de suflet

Fostul mare portar italian Gianluigi Buffon, ajuns la vârsta de 46 de ani, și-a manifestat bucuria generată de promovarea Parmei în Serie A, performanță la care au contribuit din plin internaționalii români Dennis Man și Valentin Mihăilă.

În prezent coordonator la echipa națională a Italiei, el a evoluat în două rânduri pentru gruparea gialloblu, la începutul și la sfârșitul carierei de fotbalist, rămânând, în mod evident, un mare susținător al „cruciaților”.

Gianluigi Buffon a transmis un mesaj special după ce Parma a revenit oficial în Serie A

Buffon, care s-a retras din activitatea de fotbalist profesionist în vara anului trecut, la capătul unei cariere absolut impresionante în care a uimit pe toată lumea prin longevitatea sa, a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale la scurt timp după ce Parma și-a adjudecat matematic revenirea în Serie A ca urmare a egalului obținut în deplasare cu Bari, în care a dorit să îi felicite pe toți cei angrenați în această performanță.

„În sfârşit, Serie A! Ce grozav este să văd bucuria în ochii oamenilor cu care am împărtăşit ultimii ani ai carierei. Dragi prieteni de la Parma, bucuraţi-vă de acest obiectiv după care aţi alergat şi sperat atâta timp şi pe care îl meritaţi după acest sezon mai mult ca niciodată.

Felicitări, băieţi, tuturor celor din staff-ul tehnic şi managerilor! Din toată inima, Hai Parma”, a transmis Gianluigi Buffon prin intermediul Instagram. 

Dennis Man și Valentin Mihăilă, printre laureații sezonului la formația gialloblu

La scurt timp după ce echipa antrenată de Fabio Pecchia a promovat matematic în Serie A, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au întocmit un top al celor mai buni fotbaliști ai Parmei în acest sezon de Serie B. 

Dennis Man a primit cea mai bună notă în această anchetă, la egalitate cu spaniolul Adrian Bernabe, respectiv 8.5, în vreme ce Valentin Mihăilă a fost notat cu 7.5 pentru prestațiile sale din această stagiune, situându-se pe poziția a treia din acest punct de vedere, la același nivel cu Simon Sohm. 

„Creşterea lui a coincis cu cea a echipei şi poate că nu este o coincidenţă. Cel mai bun marcator al echipei, precis cu pasele decisive, mereu gata să alerge pe flancul drept şi să își depășească adversarul. Când are chef, să fie oprit devine o problemă pentru oricine”, au notat jurnaliștii italieni despre Dennis Man, în vreme ce sezonul lui Valentin Mihăilă a fost catalogat în felul următor:

„În sfârşit un campionat fără accidentări grave şi pentru asta trebuie să le dăm credit antrenorilor şi întregului personal medical, care l-au condus cu înţelepciune pe român. Letal în viteză, înzestrat cu un șut foarte puternic, simte foarte bine spațiile în atac”. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare