Mesajul lui Mirel Rădoi pentru Cristi Chivu după numirea la Parma

Mirel Rădoi a fost întrebat în legătură cu numirea lui Cristi Chivu, fostul său coechipier de la naționala României, în funcția de antrenor principal la Parma, moment oficializat de clubul din Serie A în cursul zilei de marți.

Ce i-a transmis Mirel Rădoi fostului coechipier de la națională Cristi Chivu după numirea sa la Parma: „Mă bucur, îi urez baftă, sper să salveze echipa de la retrogradare”

Așa cum era de așteptat să se întâmple, antrenorul de la Universitatea Craiova l-a felicitat pe prietenul său pentru această reușită profesională și, în plus, i-a urat și succes în atingerea dezideratului de a salva echipa de la retrogradare în acest sezon.

„(n.r. Reuşeşte Cristi Chivu să o salveze pe Parma) Cu toţii îi ţinem pumnii. Sper să reuşească. Şi dacă nu va reuşi, oricum vine într-un moment foarte greu. E un lucru benefic pentru antrenorii români, pentru că avem un antrenor în Serie A, nu am mai avut de atâţia ani, de la nea Mircea (n.r. Lucescu).

Mă bucur pentru Cristi, îi urez baftă. Deja am făcut-o în grupul nostru, i-am urat cu toţii de dimineaţă baftă, şi sper să salveze şi echipa de la retrogradare”, a spus Mirel Rădoi, citat de as.ro.

Cristi Chivu îi va antrena la Parma și pe conaționalii Dennis Man și Valentin Mihăilă, dar Victor Pițurcă, fostul selecționer al României, le-a transmis celor doi internaționali să nu se aștepte la tratament preferențial din partea noului tehnician.

„Nu există așa ceva. Îl cunosc pe Cristi și știu că nu va da nicio importanță naționalității. El are nevoie de absolut toți jucătorii și ei trebuie să se încadreze în regia pe care o pregătește înaintea meciurilor. Dacă vor face sau măcar vor încerca să facă ce spune Chivu, atunci vor juca (n.r. Man și Mihăilă), altfel nu. Nu contează că sunt români”, a spus el pentru Sport pe Surse.

Cum vede Victor Pițurcă acest moment destul de important pentru fotbalul românesc în general

Cât în ceea ce privește numirea propriu-zisă a lui Chivu la Parma, Pițurcă a dorit să puncteze următoarele aspecte:

„L-am și felicitat aseară. Ceea ce i-am scris lui îți voi spune și ție. Va fi foarte dificil, foarte greu pentru el. Parma este într-un moment rău de tot. Am încredere că el poate să schimbe în bine fața echipei. Parma nu are un lot chiar atât de rău, am văzut aproape toate meciurile lor.

Îi ținem pumnii. Să evalueze repede ce se întâmplă acolo pentru că nu are timp. Primul meci e cel mai important, are nevoie de puncte. E foarte important cum va începe. Oriunde este greu, nu numai în Serie A. În orice campionat e dificil să preiei o echipă care este la retrogradare. Cristi e un băiat inteligent, cunoaște foarte bine situația.

Are doi români acolo, se poate consulta cu ei. Chivu oricum e pe jumătate italian. Aș fi preferat ca el să meargă la Inter, nu la Parma. Inter a avut rezultate bune și a fost greu să-l dea afară pe Inzaghi. Trebuia să facă și el pasul acesta. Nu depinde însă nu doar de el”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare