Mesajul încrezător transmis de Jordan Gele, autorul celui mai frumos gol din Dinamo – Unirea Slobozia 3-1. Ce consideră că a făcut diferența în confruntarea împotriva „câinilor”

Unirea Slobozia a cedat în fața lui Dinamo cu scorul de 1-3, într-un meci disputat în cadrul etapei a 24-a din SuperLigă.

Deși tabela arăta 1-1 la pauză, ”câinii” au reușit să se mobilizeze și și-au asigurat victoria. Rezultatul a dus-o pe formația lui Kopic pe locul secund, peste FCSB, în timp ce formația lui Mihalcea a ajuns pe locul 13.

Ovidiu Perianu: „Cu mai multă atenție, puteam scoate un egal”

La finalul partidei, Perianu a recunoscut și superioritatea lui Dinamo. Deși dezamăgit de eșec, Perianu a felicitat reușita colegului său Gele, care a marcat singurul gol al echipei.

”A fost un meci foarte greu, au controlat meciul în majoritatea timpului, dar cu puțină atenție puteam obține un rezultat de egalitate. Suntem puțin supărați, s-a simțit în vestiar asta.

Dinamo este o echipă foarte bună. Noi suntem obișnuiți să facem efort, toți jucătorii din lot suntem dispuși să facem efort. Eu sunt fotbalist profesionist, iar la fiecare echipă la care merg trebuie să mă adaptez.

Foarte frumoasă reușita colegului meu, mă bucur pentru el”, a declarat Perianu.

Ce a spus Gele, autorul celui mai frumos gol al serii

Prezent și el la flash-interviu, Jordan Gele, autorul celui mai frumos gol al serii, a transmis un mesaj de luptă. Deși s-a declarat dezamăgit de rezultat, acesta este încrezător în viitorul formaței, chiar dacă urmează o serie de meciuri tari cu adversari de renume precum Rapid sau „U” Cluj.

„Sunt dezamăgit, am pierdut, ne așteptam la un meci greu, dar cred că am jucat bine. Asta este fotbalul, nu a fost ușor pentru noi, mai ales în prezența suporterilor lui Dinamo.

Știam că a fost gol, am văzut că nimeni nu îl acordă, dar am fost sigur. E un moment pentru mine, dar am pierdut meciul. Am jucat bine și cu U Cluj și cu FCSB în startul sezonului. Nici lor nu le-a fost ușor, dar fanii au făcut diferența.

Trebuie să dăm tot ce putem în meciurile viitoare, sunt partide tari.” A spus Jordan Gele.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare