Adrian Mutu i-a transmis un mesaj emoționant lui Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj aflând astăzi ca mama sa a murit.
Adrian Mutu, mesaj emoționant pentru Dan Petrescu: „Am trecut și eu prin același lucru!”
Imediat după meciul dintre Petrolul și FC Botoșani, pierdut de formația lui Adrian Mutu, scor 0-2, tehnicianul a venit la conferința de presă și nu l-a uitat pe Dan Petrescu.
Ba dimpotrivă, „Briliantul” a ținut să-i transmită un mesaj emoționant antrenorului de la CFR Cluj, care și-a pierdut mama. Adrian Mutu înțelege suferința lui Petrescu și este alături de el în aceste momente grele.
„În primul rând, condoleanţe. Nu demult am trecut şi eu prin acelaşi lucru, iar eu n-am mai fost om două săptămâni.
Am fost în pielea lui Dan Petrescu. Dumnezeu să o ierte. Nu e un moment fericit pentru Dan şi trebuie să fim alături de el pentru că, omeneşte, aşa se cade”, a declarat Adrian Mutu la conferinţa de presă de după meciul Petrolul – FC Botoşani 0-2.
Ce a postat CFR Cluj după vestea tragică primită de Dan Petrescu
„Familia CFR a pierdut astăzi un membru important. Un membru care nu a încetat niciodată să ne fie alături, chiar și de la distanță, iubind din suflet culorile alb și vișiniu. Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, către antrenorul nostru, Dan Petrescu, care trece prin clipe grele după pierderea mamei sale.
Întreaga noastră familie îi este alături și îi dorește multă putere! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să o odihnească în pace”, a transmis CFR Cluj pe reţelele de socializare.