Medicul Pompiliu Popescu, despre accidentarea lui Olimpiu Moruțan: ”Unii și-au revenit, dar au jucat fotbal la păcăleală”

Fostul medic al echipei naționale a României Pompiliu Popescu a declarat că sunt șanse foarte mari ca Olimpiu Moruțan (24 de ani) să nu-și mai revină niciodată la forma actuală, după accidentarea gravă suferită marți seară, într-o partidă jucată pentru echipa de club, Ankaragucu.

Olimpiu Moruțan a suferit o ruptură a tendonului ahilean și va sta departe de gazon cel puțin șase luni. Așadar, mijlocașul va lipsi și de la Campionatul European din vară, unde avea mari șanse să fie convocat de către selecționerul Edi Iordănescu.

Pompiliu Popescu, despre accidentarea lui Olimpiu Moruțan: ”Puțini au mai revenit la un nivel bun după o astfel de accidentare”

Medicul Pompiliu Popescu are o vastă experiență în accidentările sportivilor. Așadar, părerile sale avizate au o greutate aparte atunci când sunt rostite.

Acesta a declarat că va urma o recuperare extrem de dificilă pentru Olimpiu Moruțan și există șanse ca acesta nu mai revină niciodată la forma actuală, deoarece zona va fi mereu considerată una de risc.

În același timp, în subconștientul jucătorului se va forma o stare de autoconservare, iar acest lucru nu va face decât să pară că-i limitează nivelul de determinare, de joc. Așadar, și randamentul său ar putea avea foarte mult de suferi.

Puțini au mai revenit în fotbal la un nivel bun după o astfel de accidentare. A reușit să își revină Mihai Roman, care a avut tendonul ahilean rupt când juca la Toulouse. E foarte gravă accidentarea și e foarte complicată.

Tendonul suportă o sarcină foarte mare la sprint, la frânare. După ce a fost rupt o dată există riscul să fie rupt din nou. Sau mai poți juca fotbal profesionist, dar la păcăleală, la alibi”, a declarat Pompiliu Popescu, conform fanatik.ro.

di Iordănescu, alături de Olimpiu Moruțan!

Olimpiu Moruțan, care a fost titular în meciul cu Beșiktaș, marți seară, și care era poate în cea mai bună formă a carierei, s-a accidentat în minutul 82 al partidei, la un aut al adversarilor.

Mai exact, a împins în picioare pentru a face o săritură, moment în care a simțit o durere îngrozitoare la genunchi. Instant, s-a prăbușit la pământ, în agonie.

Colegii săi și adversarii au înțeles pe loc că este vorba despre o accidentare serioasă și au întrerupt jocul pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.

Medicii au intrat pe gazon, însă nu au mai putut face nimic. Fotbalistul român reclama dureri foarte mari la nivelul genunchiului și a fost scos de pe teren pe targă, în lacrimi.

Toți alături de tine, Oli! Totul va fi mai greu și mai trist fără tine, dar vom lupta și pentru tine! Suntem convinși, fiecare, că vei reveni mai puternic! Familia Echipei Naționale te așteaptă înapoi”, a fost mesajul postat Edi Iordănescu miercuri dimineață, când diagnosticul a devenit clar.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare