Cristi Borcea, fostul finanțator al celor de la Dinamo, a cunoscut un succes răsunător în afaceri. Gaspeco L&D, companie care se ocupa cu comercializarea de combustili, a fost controlată de mama lui Borcea.
În 2012, compania înregistrase pierderi mari, de 10.7 milioane de lei, adică aproximativ 2.4 milioane de euro la acel moment, fiind deținută de Elena Borcea. Asta după ce în urmă cu un an se bucura de un profit net de 11.5 milioane de lei (2.7 milioane de euro). La acel moment, Gaspeco L&D încă era deținută de grupul OMV Petrom.
Elena, mama lui Cristi Borcea, a cumpărat firma în 2012
S-a produs o modificare serioasă în acel an. OMV Petrom a decis să renunțe la divizia de gaz petrolier lichefiat din cauza unor schimbări privitoare la strategia grupului.
Petrom LPG avea ca scop îmbutelierea de GPL la Negoiești și Timișoara, dar și distribuția de butelii în țară. Vânzarea și distribuirea de propan și GPL auto se aflau de asemenea pe lista priorităților Petrom LPG.
În 2012, firma a fost achiziționată de Elena Borcea, mama fostului conducător de la Dinamo, și Corneliu George Gâdoiu. Ambii dețineau 50% din acțiunile companiei.
Schimbarea a fost de bun augur pentru firmă, care a cunoscut succesul cu Elena Borcea la „cârmă”, generând sume uriașe, de ordinul sutelor de milioane de euro, după începutul mai puțin favorabil.
Dinamo țintește accederea în play-off, iar Borcea a identificat modul în care „câinii” își pot atinge obiectivul
Cristi Borcea a vorbit despre șansele echipei de a ajuns în play-off. Fostul conducător din „Ştefan cel Mare” a fost de părere că Dinamo are nevoie de câteva mutări serioase pe piața transferurilor pentru a putea obține un loc în faza superioară a SuperLigii. În prezent, Dinamo este pe locul patru, cu 18 puncte adunate după 11 etape de campionat.
„Dacă mai achiziționează 2-3 jucători de valoare, Dinamo poate prinde play-off-ul. Jucători de valoare, care să facă diferența. Campionatul e foarte slab, nu slab.
Unirea Slobozia bate în deplasare, e un campionat foarte slab, cel mai slab de până acum, de când ma uit la fotbal. Spun că anul ăsta CFR cu Dan Petrescu e principala favorită la titlu. E singura echipă care joacă, aleargă. Sunt echipe care nu pot să alerge, asta e drama în Liga 1 în momentul de față”, a declarat Cristi Borcea, potrivit celor de la prosport.ro.
CITEȘTE ȘI: Cristi Borcea, regretat de dinamoviști și după startul bun de sezon: ”O spun cu tot curajul!”