Rapid a remizat pe terenul celor de la Oțelul, scor 1-1, în etapa cu numărul 26 din Superliga.
Marius Șumudică: „Pot să mă înjure cât m-or înjura”
Marius Șumudică este un personaj al fotbalului românesc, iar antrenorul este recunoscut pentru faptul că intră foarte ușor în contre cu fanii adverși. La fel cum s-a mai întâmplat în acest sezon, Șumi a fost apostrofat de suporterii Oțelului și a avut o reacție clară.
Șumudică le-a transmis celor de la Oțelul să rămână în prima ligă, chiar dacă s-a văzut că este extrem de dezamăgit de fanii de la Galați
„Nici n-am răspuns. M-au insultat, nicio problemă, am dus, duc în cârcă, ce să fac acum? M-au înjurat, m-au făcut în toate felurile, n-am răspuns și nu răspund nici acum, le doresc baftă, le doresc să rămână în prima ligă, n-am absolut nicio problemă cu ei.
Pot să mă înjure cât m-or înjura de acum încolo, dacă ei se simt bine așa. Azi nu m-au făcut decât în două feluri, atunci m-au făcut în cinci, haideți!”, a spus Șumudică.
Concluziile lui Șumudică după egalul de la Galați
„Am pierdut două puncte, clar, am avut ocaziile mai clare, ocazii incredibile, nu am văzut în viața mea, ratăm din toate pozițiile.
(n.r. Despre acea ratare uriașă semnată de Elvir Koljic) Asta e, se întâmplă, e atacant, ce să mai zic? Asta e soarta mea, nu știu ce să mai spun, îmi pare rău de băieți, de suporteri, meritau 3 puncte, le-am avut în buzunar. Îi felicit pentru dăruire, nu e ușor să joci la Galați, terenul execrabil, suporterii fac o atmosferă, nu mai contează nici ce se întâmplă în spatele meu, asta e, m-am obișnuit.
(n.r. Despre Sepsi în meciul cu FCSB) Dacă bat, bat, ce să fac? Noi ne facem meseria, încercăm să luăm puncte, am luat un punct la Galați, am avut ocazii, jucăm fotbal, nu ne închidem, încercăm să marcăm, nu am reușit, asta este.
(n.r. Despre Koljic) De-abia a venit, vom vedea, este un jucător bun, care cunoaște campionatul, un punct fix acolo, va și marca, cu siguranță. Din păcate, nu am reușit să ținem de rezultat, noi nu am învățat încă, ca alte echipe, să facem un joc murdar. Lucrurile astea minore duc la asta, nu tragem de timp, nu dezumflăm mingile.
(n.r. Despre situația lui Clinton N’Jie) Nu știu și nu este problema mea în momentul de față să mă gândesc la ce se întâmplă”.