Marius Șumudică a primit o ofertă surprinzătoare din Superligă. Clubul îi face toate „poftele” ca să semneze

Aflat pe lista Rapidului, Marius Şumudică e la mare căutare în Superligă. Antrenorul de 53 de ani a primit o ofertă tentantă la o formaţie din play-out, dar care îşi propune obiective mai îndrăzneţe în sezonul viitor.

Şumi ar fi dorit la U Cluj, club ce este dispus să-i îndeplibească toate dorinţele tehnicianului. De la salariu până la structura lotului.

Primarul Emil Boc ar insista pentru Şumudică

„Şepcile roșii” îi oferă posibilitatea lui Marius Șumudică să schimbe lotul din temelii în această vară după bunul plac. Inclusiv primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, îl vrea pe „Șumi” la U Cluj, conform fanatik.ro. Ardelenii sunt pregătiți să-i ofere un salariu de nabab antrenorului român pentru a veni pe Cluj Arena.

Dan Şucu a evitat să instaleze un antrenor cu drepturi depline, după despărţirea de Critiano Bergodi. A preferat să meargă pe mâna lui Bogdan Lobonţ, până la vară. Acum, în urma rezultatelor recente, este clar că „Lobby” va pleca din Giuleşti.

Florin Bratu, fostul atacant de la Rapid și Dinamo, a abordat acest subiect, dezvăluind că are informații sigure cu privire la instalarea lui Marius Șumudică în funcția de tehnician al alb-vișiniilor.

„Marius Șumudică va fi noul antrenor de la Rapid. 99%, el va fi noul antrenor. Am niste informații pe care le-am aflat azi”, a afirmat Florin Bratu.

Mircea Lucescu și Marius Șumudică, împreună în Giulești?

Nicolae Cristescu, fost patron la Rapid, a lansat și ipoteza conform căreia Lucescu ar putea să revină la Rapid „la pachet” cu Marius Șumudică, în condițiile în care cel din urmă a spus în mai multe rânduri în spațiul public faptul că primul este mentorul său în antrenorat.

„(n.r. Cine ar putea să vină antrenor?) Lucescu, Mircea Lucescu, că la Răzvan nu putem să ajungem. E liber de contract și sperăm să nu semneze cu Beșiktaș. Poate ia pe lângă el pe cineva, poate pe Șumudică.

Păi, de ce să nu visăm, e un vis care poate deveni realitate și o realitate foarte frumoasă. Nu mai vorbim de notorietatea lui, de valoarea lui, e un profesionist desăvârșit. Tatonări au fost, domnul Șucu normal că și-l dorește și normal că insistă.

Eu spun că mi-aș dori, Șumudică ar fi și el o variantă, dar decizia o ia domnul Șucu. A investit foarte mulți bani, dar e păcat. Jucătorii nu-și dau sufletul pe teren. Când îmbraci tricoul Rapidului trebuie să-ți dea lacrimile”, a spus Nicolae Cristescu, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare