Marius Şumudică a dezvăluit contractul fabulos cu care Edi Iordănescu e aşteptat la Al Wahda: „Nu poate să-mi spună că nu are ofertă”

Edi Iordănescu este selecţionerul României la EURO 2024, dar e posibil ca drumul său pe banca naţionalei să se oprească odată cu finalul aventurii tricolorilor la turneul final.

Antrenorul de 45 de ani are o oferă tentantă de la Al Wahda, un club din Emirate.

Şumudică spune că Edi e aşteptat cu 5 milioane de euro

Marius Șumudică ştie că echipa arabă Al Wahda îl dorește pe Edward Iordănescu și ar fi gata să îi ofere 5 milioane de euro pe an.

”Făcând o glumă, cred că nici el nu știe ce se va întâmpla. Nu știu ce o fi, ce o gândi. E clar, nu poate să îmi spună Edi că nu are oferte. Știu ce înseamnă impresari, când ești pe val te sună toată lumea. Nu există să nu te caute lumea.

Eu, din informațiile mele, știu că o echipă în Emirate încă nu a pus antrenor și îl așteaptă, Al Wahda. În momentul de față n-au pus antrenor. Un manager de-al meu a încercat pentru mine, de exemplu.

Și Edi era pe listă, erau trei antrenori. Șeicul de acolo a spus că își doresc foarte mult să vină un antrenor care n-a mai fost în zona arabă până acum. Din informațiile mele, eu în momentul de față știu că Wahda, nu știu dacă i-au făcut ofertă deja, dar sunt dispuși să colaboreze.

Să îi facă o ofertă, pentru mine exorbitantă, în jurul a vreo cinci milioane pe an. Toate echipele au pus antrenor, în afară de ei. Știu că e pe lista lor, mai departe, posibil să vorbească și cu alți antrenori, nu știu ce se va întâmpla.

Este mentalitatea lor, cu toate că mentalitatea oamenilor din Golf este să aducă antrenor cu experiența de a fi lucrat aici. Care știu ce se întâmplă acolo, cum trebuie să vorbești cu jucătorii, o altă cultură“, a spus Marius Șumudică pentru fanatik.ro.

Iordănescu jr neagă discuțiile

În cazul în care va accepta propunerea, Edi Iordănescu nu va fi primul antrenor român al celor de la Al-Wahda. În trecut, Laurențiu Reghecampf a condus echipa (2017 – 2018), în timp ce Adrian Mutu a fost tehnicianul formației secunde a clubului (2018 – 2019).

Edi Iordănescu este sfătuit de familie să nu mai rămână pe banca naționalei, asta deoarece a fost jignit și pus sub presiune de mai multe ori de când a semnat contractul. Cu toate acestea, Iordănescu junior ar fi tentat, totuși, să continue pe banca României.

„Nu am nicio ofertă. Dacă cineva ar fi fost interesat de mine, nu m-ar fi interesat pe mine. Ne place aici și vrem să mai stăm, așa că mai trebuie să așteptați pentru discuția asta”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă premergătoare meciului Belgia – România de la EURO 2024.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare