Marius Lăcătuș, poziție surprinzătoare înainte de barajul lui Dinamo! Dorința incredibilă a „Fiarei” pentru marea rivală

Înaintea barajului pentru menținerea/promovarea în SuperLiga, Marius Lăcătuș le-a transmis un mesaj impresionant marilor rivali de la Dinamo.

„Câinii” vor da piept cu Csikszereda în dublă manșă. Fotbaliștii lui Zeljko Kopic vor disputa partida tur pe propriul teren, pe Arena Națională, într-o atmosferă de zile mari. Fanii alb-roșiilor au achiziționat aproximativ 25.000 de bilete până la acest moment. Meciul va avea loc luni, 20 mai, începând cu ora 20:00. O săptămână mai târziu, Dinamo se deplasează la Miercurea Ciuc, pentru returul de totul sau nimic.

Marius Lăcătuș ține cu Dinamo la baraj!

Dinamo se află în fața celui de-al treilea baraj consecutiv. Acum două sezoane, „câinii” au ajuns în liga secundă în urma unei „duble” cu Universitatea Cluj. Ulterior, anul precedent, dinamoviștii au reușit o promovare miraculoasă. Au trecut categoric de FC Argeș, după ce s-au impus în tur, pe cel mai mare stadion al țării, cu scorul incredibil de 6-1.

Marius Lăcătuș, idolul suporterilor Stelei și chiar și al multor fani ai FCSB-ului, și-a exprimat poziția cu privire la situația marii rivale. „Fiara” a surprins pe toată lumea în momentul în care a afirmat că își dorește ca Dinamo să treacă de Csikszereda la baraj. În opinia lui Marius Lăcătuș, jucătorii croatului Kopic nu vor întâmpina probleme împotriva divizionarei secunde.

„N-aș spune că țin cu cineva, dar mi-aș dori sincer ca Dinamo să rămână în Liga 1. La meciurile astea stau foarte liniștit, sincer îți zic”, a comunicat Marius Lăcătuș, conform digisport.ro

NU RATA: Fostul vârf alb-roșu știe care a fost singurul plus al lui Dinamo din acest sezon: „În rest, praf și pulbere”!

Daniel Stanciu, fost conducător la Dinamo, i-a făcut praf pe alb-roșii

Daniel Stanciu, fost oficial în „Ștefan cel Mare”, aflat în prezent în conducerea lui FC Argeș, și-a expus părerea cu privire la situația dinamoviștilor. Mai exact, a discutat despre ajutorul pe care „câinii” l-au primit în ultima vreme, chiar și din partea Comisiilor Federației Române de Fotbal.

„Dinamo are foarte mulți susținători, se vede peste tot. S-a văzut și în ultima etapă, s-a văzut și în timpul campionatului, s-a văzut și anul trecut, s-a văzut și la Comisii. S-a văzut. Este o echipă iubită, mai mult decât în procentul ăla din sondaje. E echipă iubită”, a declarat Daniel Stanciu, potrivit sursei precizate anterior.

Florin Prunea, fost portar al lui Dinamo, nu a suportat să audă poziția lui Daniel Stanciu. În replică, acesta l-a „taxat” pe conducătorul piteștenilor, despre care a spus că nu-i va uita niciodată pe alb-roșii, în urma catastrofei comise de FC Argeș în barajul din stagiunea precedentă.

„Bine, măi, el poate să o uite vreodată pe Dinamo după barajul ăla pe care l-a avut? N-o să uite niciodată. N-o să o uite nici peste 20 de ani”, a reacționat Florin Prunea.

10.000 de „câini” la Miercurea Ciuc

Suporterii lui Dinamo au primit doar 125 de bilete pentru meciul retur al barajului cu Csikszereda. Dată fiind această situație, ultrașii din „Peluza Cătălin Hîldan Dinamo” i-au pus gând rău echipei din eșalonul secund al fotbalului românesc.

„Câinii” au postat un mesaj pe rețelele sociale, în care au anunțat că 10.000 de persoane se vor prezenta la Miercurea Ciuc, pentru returul barajului. În încheiere, în mod ironic, le-au transmis adversarilor că stadionul lor nu dispune de peluze, iar meciurile de fotbal se pot urmări cu ușurință și din afara arenei.

„Suporterii sunt o parte integrantă din viața unei echipe. Sunt cei care contribuie cu inima, sufletul și cu cele mai pure sentimente în viața acesteia. Dar sunt momente în istoria unei echipe când suporterii trebuie să își asume și responsabilitatea pentru reușita echipei. În astfel de momente grele, echipa din teren are nevoie de susținere în drumul spre victorie, dar sunt și momente când acțiunile suporterilor pot influența soarta unui meci, căci modul în care este structurat regulamentul jocului, de multe ori, nu ia în considerare că acesta este despre pasiune dusă la extrem, nu doar despre o întrecere sportivă. Acestea sunt momente în care suporterul trebuie să apeleze la rațiune, contrar voinței și pasiunii sale.

Totuși, atunci când acționează împreună, suporterii pot face minuni, iar noi am demonstrat asta de nenumărate ori. Nu trebuie să se întoarcă un jucător spre noi să ne îndemne să încurajăm echipa, căci noi facem asta din proprie inițiativă. Jucătorii trebuie doar să se alimenteze din forța pe care le-o oferă suporterii și să transpună în teren până la ultimul fluier. La final vom fi cu toții bucuroși.

„Strigătul nostru din peluză trebuie să se audă în toată țara”

Acum, totul ține doar de noi, echipă și suporteri, într-un tot unitar. Nu mai trebuie să urmărim pe telefoane rezultatele altor echipe. Avem în față 2 meciuri ale căror rezultate doar noi le putem stabili, prin joc și atmosfera din stadion. Pentru joc avem jucători, dar strigătul nostru din peluză trebuie să se audă în toată țara.

La Miercurea-Ciuc ne-au dat 125 de bilete. Anunțăm de acum că duminică și luni, 26 și 27 mai, vom merge 10.000 la Miercurea Ciuc. Nu avem nevoie de bilete. Ei sunt cei care se vor simți în deplasare pe propriul lor stadion care va fi înconjurat de miile de câini din toată țara. Cântecele noastre vor fi auzite de echipă chiar dacă vor veni din afara stadionului.

20 MAI – PE ARENĂ
27 MAI – LA MIERCUREA CIUC
P.S.: Stadionul nu are peluze , jocul se vede ușor din afara stadionului”
, au comunicat ultrașii lui Dinamo.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare