Mai ajunge Kylian Mbappe la Real Madrid? „Galacticii” au făcut anunțul care nu îi convine superstarului francez

Transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid poate fi pus în pericol de ultima decizie a clubului din capitala Spaniei. Real Madrid a înaintat o scrisoare către Federația Franceză de Fotbal (FFF), pentru a aduce la cunoștință faptul că niciunul dintre fotbaliștii trupei pregătite de Carlo Ancelotti nu va primi acordul clubului de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, care se vor desfășura pe perioada verii.

Prezența la JO a fost una dintre cerințele pe care Kylian Mbappe le-a avut pentru a semna cu Real Madrid, în momentul discuțiilor cu oficialii grupării madrilene.

Venirea lui Kylian Mbappe la Real Madrid, sub semnul întrebării

Decizia adoptată de către oficialii lui Real Madrid este valabilă pentru toți fotbaliștii echipei, potrivit celor de la L’Équipe. Jurnaliștii din Hexagon au intrat în detalii, susținând faptul că transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid poate deveni un simplu vis, având în vedere anunțul făcut de conducătorii clubului spaniol.

Chiar dacă atacantul francez a cerut să poată fi prezent la Jocurile Olimpice de la Paris, în timpul tratativelor cu oficialii madrileni, Mbappe a oferit o declarație, în urmă cu mai mult timp, în care a abordat acest subiect. Atunci, superstarul din atacul parizienilor a afirmat că nu va avea probleme cu decizia angajatorilor, în cazul în care aceștia nu îl vor vrea prezent în cadrul marelui eveniment ce va avea loc la Paris.

„Nu eu decid, ci angajatorul meu, el va avea ultimul cuvânt. Dacă angajatorul meu nu va vrea să particip, nu o voi face”, a spus Kylian Mbappe, în timpul unei conferințe de presă a naționalei Franței, din toamna trecută.

Rămâne de văzut dacă decizia madrilenilor îl va face pe Mbappe să se gândească de două ori asupra venirii în capitala Spaniei.

PSG îi caută înlocuitor atacantului

În urma anunțului cu privire la plecarea lui Mbappe în La Liga, oamenii de pe poziții de conducere din cadrul clubului PSG au început să se intereseze de posibili înlocuitori pentru atacantul francez. Astfel, gruparea de pe „Parc des Princes” a pus ochii pe Vinicius, jucător care evoluează tocmai pentru Real Madrid.

Vinicius pare de neclintit în acest moment, în urma evoluțiilor extraordinare de pe parcursul acestui sezon. Cu toate acestea, viitorul i-ar putea rezerva jucătorului un loc în lotul altui club uriaș din Europa.

Conform celor de la fichajes.net, chiar și Manchester United se află pe urmele fotbalistului brazilian. Astfel, clubul din Premier League ar fi dispus să achite suma de 180 de milioane de euro pentru transferul lui Vinicius. Atacantul lui Real Madrid este cotat la 150 milioane de euro, potrivit transfermarkt.com.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare