Maghiarii vor lua foc după ce Radu Banciu a primit vestea în mod oficial. Prezentatorul TV a câștigat un proces important cu CNCD

Realizatorul TV Radu Banciu a înregistrat un succes în Instanţă. El a câştigat un litigiu vechi de 4 ani pe care îl avea cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre”.

Iniţial, omul de televiziune fusese sancţionat de CNCD cu suma de 5.000 lei pentru comentarii considerate discriminatorii, într-o emisiune la postul B1 TV.

Zilele trecute a fost dată de Înalta Curte și soluția la recursurile CNCD și Aociației „Mikó Imre”. Hotărârea ÎCCJ, definitivă, a menținut sentința Curții de Apel București. Aceasta a admis „în parte cererea formulată de reclamantul Radu Banciu în contradictoriu cu pârâtul”, anulând, hotărârea nr. 905/11.12.2019.

Banciu, exonerat de amendă

La vremea respectivă, în 2019, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a constatat la acel moment existența unui tratament discriminatoriu pe criteriul naționalității, aplicând o amendă contravențională de 5.000 de lei lui Radu Banciu, de care realizatorul TV a fost exonerat prin decizia instanței.

Ce a spus Banciu la B1 TV, conform evz.ro:

  • „vandalizării țării de către UDMR…acest partid, care iată și-a luat nasul purtare acum definitiv nerespectând absolut deloc Constituțiile țării, Constituția țării, legile importante ale țării, ei bine profită de această situație.”
  • „ … partidul ăsta trebuia scos în afara legii, început de la zero, că mai sunt niște partidulețe pe acolo, partidul maghiarilor, partidul secuilor, nu știu cum se mai numesc, că la un moment dat era un conflict cu jneapănii ăștia din UDMR… România este un stat unitar măi belferilor!”.

Comentatorul sportiv, nervos după Slovacia – România 1-1

Radu Banciu și-a manifestat convingerea legată de faptul că a fost vorba despre un aranjament între cele două echipe, tocmai pentru ca ele să meargă împreună în fazele eliminatorii.

Pentru a-și susține ideea, a adus două argumente: faptul că slovacii s-au bucurat în viziunea sa excesiv după fluierul de final, deși obținuseră doar locul 3 în grupă, și jocul, în opinia lui, slab prestat de naționala României în comparație cu evoluțiile avute în partidele anterioare de la acest turneu final din Germania, cu Ucraina și Belgia.

În expunerea sa, Radu Banciu a lovit chiar și în „Generația de Aur” a fotbalului românesc, despre care a spus că a participat de-a lungul timpului la mai multe astfel de aranjamente.

„Veșnic va pluti incertitudinea asupra blatului României cu Slovacia. În primul rând, exuberanța slovacilor la capătul meciului mi s-a părut jenantă, sigur și suspectă. Adică ei, vă reamintesc, la momentul respectiv, nu știau dacă Ungaria se califică sau nu. Dacă Ungaria s-ar fi calificat, atunci Slovacia ratase cea mai mare șansă din istoria fotbalului lor.

Aranjamentul cu România îi privase de un meci în optimi contra Sloveniei. Colosal. Ceea ce i-ar fi dus aproape în sferturi. Până la urmă însă într-adevăr nu a mai fost așa, pentru că eliminarea Ungariei a schimbat un pic țintarul și atunci pentru slovaci nu a fost mare diferență.

Ei dacă ar fi marcat un gol în plus, cum era egal dincolo (n.r. la Ucraina – Belgia), deci câștigau grupa, ar fi jucat în aceste condiții ca noi, cu Olanda. Între Anglia și Olanda nu e mare diferență. Ei vor juca cu Anglia în optimile de finală, slovacii. Deci până la urmă au ajuns tot pe acolo.

Dar încă o dată, bucuria lor în acel moment, că terminaseră pe locul 3 o grupă, este definitorie pentru blatul care s-a înregistrat. Erau foarte puțini cetățeni care se îndoiau de acest rezultat.

Din ce am observat eu, înainte de meci, românii nu erau foarte încântați de faptul că vor asista la un blat. Țin minte că și la noi pe post se cerea demnitate, o altă generație, pentru că Generația de Aur a blătuit, a fost o generație de trișori. Am sperat și noi măcar pentru o clipă să avem o altă generație, cel puțin ăsta am văzut că era mesajul. După meci nu mi s-a părut că a fost cineva nemulțumit de aranjament”, a spus Banciu la Prima Sport, „Fotbal All Inclusive”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare