Rapid a cedat la Botoșani în etapa a 12-a a SuperLigii, scor 0-2, iar Marius Șumudică, principalul echipei, ar fi făcut un anunț uluitor în vestiar.
Situația giuleștenilor este complicată. Conducerea își dorește calificarea în play-off, însă jucătorii sunt mai aproape de pozițiile retrogradabile decât de cele care asigură prezența în faza următoare a competiției interne.
Marius Șumudică le-ar fi transmis jucătorilor de la Rapid că vrea să își dea demisia
După meci, la flash-interviuri, Marius Șumudică a lăsat loc de intrepretări. A primit o întrebare despre discursul pe care l-a susținut în vestiar după eșecul de la Botoșani, transmițând că detaliile vor ieși la iveală în cursul zilelor următoare.
Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, principalul Rapidului le-ar fi spus jucătorilor săi că ar fi gata să demisioneze, având în vedere jocul sub așteptări pe care îl prestează echipa.
Tehnicianul ar aștepta reacția elevilor lui, pentru a vedea cum se comportă aceștia în urma anunțului pe care suflarea alb-vișinie l-ar putea cataloga drept unul trist. Răspunsul vestiarului ar putea fi decisiv în vederea luării unei decizii, dacă ne raportăm la informațiile oferite de sursa citată anterior.
Chiar dacă „Șumi” alege să nu demisioneze, ar putea fi dat afară de Dan Șucu
Înfrângerea suferită de Rapid pe terenul Botoșaniului i-a determinat pe conducătorii din Giulești să recurgă la un gest important. Șefii clubului vor organiza o ședință, cu scopul găsirii unor soluții pentru redresarea situației sportive a echipei.
Având în vedere acest aspect, este posibil ca Marius Șumudică să aibă parte de soarta lui Neil Lennon, antrenorul nord-irlandez pe care l-a înlocuit pe banca tehnică a bucureștenilor.
Bineînțeles, asta s-ar putea întâmpla în cazul în care „Șumi” nu va alege să plece din proprie inițiativă, ținând cont de ceea ce ar fi transmis în vestiar, ulterior eșecului înregistrat în etapa #12.
Ce a declarat Șumudică, după FC Botoșani – Rapid 2-0:
„Două reprize diametral opuse, în prima repriză am controlat jocul, am avut niște ocazii rarisime, nu am reușit să marcăm. După care, începem repriza foarte prost, marchează, 1-0. După care redeschidem și e clar că și-au creat foarte multe spații. Nu am reușit să egalăm și fotbalul te pedepsește.
Trebuie să marcăm la situațiile pe care le avem. Dacă nu marchezi, nu ai cum să câștigi. (n.r. – întrebat dacă i-a băgat pe jucători în ședință în vestiar, după finalul jocului) Am fost foarte calm, o să aflați zilele viitoare.
Mai contează cu cine joci? Orice meci e greu și orice se poate întâmpla. Vedeți și dumneavoastră, dacă pierzi un meci ești la retrogradare, câștigi un meci, ești aproape de play-off”, a spus Marius Șumudică, la finalul meciului de la Botoșani.