Lucas Masoero vrea să rămână la U Cluj, dar pretențiile sale financiare sunt uriașe. Și-a propus să-i stoarcă de bani pe ardeleni!

Lucas Masoero, fundașul sud-american în vârstă de 30 de ani de la U Cluj, a transmis după victoria cu Rapid, scor 2-1, că nu vrea să plece din lotul „studenților”.

Argentinianul a precizat că momentan nu știe ce-i rezervă viitorul, însă a făcut un apel către conducerea clubului ardelean. A scos în evidență sacrificiul pus în scenă pentru a juca pe „Cluj Arena” și le-a cerut șefilor un efort financiar întru prelungirea contractului.

Lucas Masoero dorește un salariu cu care cei de la U Cluj nu sunt de acord

Lucas Masoero, unul dintre cei doi marcatori din derby-ul U Cluj – Rapid, reprezintă o piesă importantă în angrenajul trupei pregătite de către Ioan Ovidiu Sabău.

Fundașul a pus în scenă prestații impresionante și și-a etalat calitățile ce țin de partea de finalizare. Are 5 goluri marcate în acest sezon de SuperLiga.

Până în prezent, Masoero nu a ajuns la o înțelegere în privința prelungirii contractului. Asta deoarece vrea să fie remunerat cu 20.000 de euro pe lună, iar oficialii celor de la U Cluj nu privesc cu ochi buni acest scenariu. Conform fanatik.ro, „șepcile roșii” cataloghează suma drept una mult prea mare. Prin comparație, potrivit sursei citate, veteranii Alex Chipciu și Dan Nistor, emblemele formației, primesc aproximativ 12.000 de euro lunar.

Declarația pe care a făcut-o Lucas Masoero după succesul înregistrat în fața Rapidului

După cum am precizat în rândurile de mai sus, apărătorul clujenilor și-a prezentat situația în urma derby-ului cu giuleștenii. Argentinianul Lucas Masoero a devoalat că are așteptări din partea conducerii în privința creșterii salariului actual.

„Nu știu ce se va întâmpla, aștept și eu. Am făcut un efort ca să vin aici și aștept un efort și din partea clubului. Vreau să rămân la U Cluj. Depinde foarte mult de club”, a declarat Lucas Masoero.

Jucătorul de profil defensiv a exprimat totodată concluziile pe care le-a desprins după victoria obținută contra Rapidului. S-a arătat deranjat de faptul că specialiștii vorbesc despre arbitraj în loc să trateze subiectul reprezentat de jocul prestat de U Cluj.

„Știm că sunt echipe bune, CFR, Rapid. De obicei în meciurile importante luptăm în plus pe teren. Sper să obținem astfel de victorii și în meciurile următoare, și în fața Craiovei.

Noi nu vorbim despre arbitraj, nici când ne avantajează, nici când ne dezavantajează. Nu e plăcut că nu se vorbește despre cum jucăm noi, se vorbește despre alte lucruri care nu reprezintă fotbalul. Este puțin nedrept. Suntem aici să muncim și cred că o facem foarte bine”, a adăugat Masoero.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare