News Alert | LPF a avut milă de jucătorii din Superligă şi a schimbat ora de disputare a partidelor din etapa a 2-a. Cum arată noul orar TV

Presiunea pe care a pus-o AFAN asupra forurilor din România a avut efect. Liga Profesionistă de Fotbal a fost de acord să decaleze programul meciurilor din etapa a 2-a din Superligă, din cauza caniculei.

La baza acestei decizii comune au stat prognozele meteo, care indică temperaturi ridicate la finalul acestei săptămâni, a explicat Liga.

Iată programul complet al etapei a doua:

Practic, LPF a „împins” cu jumătate de oră fluierul de start al partidelor, conform noului orar TV.

Vineri, 19 iulie

  • Ora 19.00 Politehnica Iași – FC Botoșani
  • Ora 22.00 Unirea Slobozia – FCSB

Sâmbătă, 20 iulie

  • Ora 19.00 Universitatea Craiova – UTA Arad
  • Ora 22.00 FC Rapid 1923 – CFR 1907 Cluj

Duminică, 21 iulie

  • Ora 19.00 Universitatea Cluj – FC Hermannstadt
  • Ora 22.00 Dinamo București – Petrolul Ploiești

Luni, 22 iulie

  • Ora 19.00 Gloria Buzău – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
  • Ora 22.00 Oțelul Galați – Farul Constanța

A fost scandal pe tema decalării meciurilor

Până să se ajungă la această decizie, a fost scandal pe tema decalării meciurilor din etapa a 2-a. Contactat de Sportpesurse.ro, Justin Ştefan, secretarul general al Ligii, spusese că forul pe care îl reprezintă n-a primit o astfel de cerere din partea lui Emilian Hulubei.

„La mine, nu a ajuns nicio astfel de solicitare. Dacă va veni ceva, vom analiza şi vom vedea ce e de făcut. Meciurile sunt programate destul de târziu. Dar dacă se va face o cerere pentru modificarea programului, repet, o vom analiza. Cum ar reacţiona posturile care transmit Superliga? Asta trebuie să-i întrebaţi pe ei”, a decalarat Justin Ştefan.

În schimb, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, l-a contrazis pe oficialul Ligii.

„E trimisă cererea oficial încă de vineri, pe fax şi pe mail. A spus că n-am solicitat nimic? Nu-i nimic, i-o mai trimit încă o dată azi, chiar o să-l sun pe Justin Ştefan. Procedural vorbind, conducerea LPF ar trebui să se întâlnească cu deţinătorul de drepturi TV pentru a discuta reprogramarea meciurilor din etapa a 2-a”, a afirmat Hulubei pentru Sportpesurse.ro.

Marţi, la prânz, a venit şi modificarea prezentată mai sus.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare