Lovitură dublă pentru Spania! După retragerea lui Nadal, Carlos Alcaraz a cedat uluitor la Shanghai!

Carlos Alcaraz (locul 2 ATP) s-a înclinat în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 de la Shanghai, în fața lui Tomas Machac (poziția 33 ATP). Maniera în care a cedat ibericul a fost una incredibilă, la care nimeni nu se aștepta. Jucătorul în vârstă de 21 de ani a pierdut după două seturi, scor 6-7(5), 5-7.

Este a doua veste tristă cu care se confruntă spaniolii în aceste momente. Reamintim că în cursul zilei de joi, 10 octombrie, legendarul Rafael Nadal, idol pentru Alcaraz, a anunțat că se retrage din activitate ulterior finalei Cupei Davis, care se va disputa în noiembrie.

Carlos Alcaraz, înfrângere surprinzătoare la turneul Masters de la Shanghai

Actul de debut a fost decis în tie-break. Primele patru schimburi au consemnat un rezultat de egalitate, scor 2-2. Totuși, Carlos Alcaraz a pierdut de două ori consecutiv pe propriul serviciu, iar jucătorul din Cehia s-a distanțat la 4-2.

Forța ibericului și-a spus cuvântul într-o oarecare măsură, întrucât a revenit la 4-5. Nu a fost suficient, pentru că a urmat un nou serviciu pierdut de Alcaraz, iar Tomas Machac a ieșit câștigător din primul set, scor 7-5.

După ce s-a văzut condus cu 3-1 de adversar în setul secund, Alcaraz a izbutit un rebreak, din cinci încercări. S-a ajuns la scorul de 5-5, iar tenismenul ceh s-a impus din nou pe serviciul spaniolului. Machac a avut o prestație impecabilă în ultimul game, nepierzând vreun punct. Scorul actului cu numărul doi? 7-5 în favoarea lui Machac.

Rafael Nadal a spus „adio” tenisului

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis la sfârșitul ultimului act al Cupei Davis. În vârstă de 38 de ani, spaniolul a fost măcinat de accidentări în ultima perioadă.

După cum era de așteptat, nume mari din sportul mondial au reacționat la aflarea acestei vești. Cristiano Ronaldo și Roger Federer au fost printre primii care i-au transmis un mesaj lui Nadal.

„Rafa, ce carieră incredibilă ai avut! Dedicația, pasiunea și talentul tău incredibil au inspirat milioane de oameni din întreaga lume. A fost o onoare să fiu martorul călătoriei tale și să te pot numi prieten – felicitări pentru o carieră uimitoare și retragere plăcută!”, a notat Cristiano Ronaldo, pe Instagram.

„Ce carieră, Rafa! Am sperat întotdeauna că această zi nu va veni. Îți mulțumesc pentru amintirile de neuitat și pentru performanțele colosale pe care le-ai atins în sportul pe care îl iubim. A fost o onoare absolută!”, a scris și Roger Federer

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare