Duminică, 5 ianuarie, Liverpool a primit vizita marii rivale Manchester United pe „Anfield”, iar spectatorii nu au fost dezamăgiți. Cei doi coloși din Premier League au dat-o la pace, scor 2-2, într-un meci în care orgoliile au atins cote înalte.
Liverpool – Manchester United 2-2, pe celebrul „Anfield”
Martinez a deblocat tabela de marcaj pentru oaspeți, în minutul 52, după o repriză de debut lipsită de goluri. Egalarea a venit 7 minute mai târziu. Din pasa argentinianului Alexis Mac Allister, Cody Gakpo a înscris pentru echipa lui Arne Slot, care a preluat conducerea în minutul 70, după reușita superstarului Mohamed Salah, aflat la cel mai bun sezon în tricoul „cormoranilor”, ultimul. Egipteanul a transformat o lovitură de pedeapsă, pe care Andre Onana a fost aproape să o salveze.
Totuși, Liverpool nu a putut ține de rezultat, iar Diallo a izbutit golul izbăvirii pentru „diavolii roșii”, în minutul 80, cu piciorul stâng. Mai mult, United putea pleca victorioasă din deplasare. Harry Maguire a irosit o ocazie rarisimă în ultimele secvențe ale întâlnirii de la Liverpool.
Înaintea meciului a fost organizată o ședință foarte importantă. Motivul? Partida ar fi putut suferi o amânare din cauza condițiilor meteo neprielnice. A nins în Merseyside, însă s-a stabilit că derby-ul se poate juca, asta după a doua întâlnire de siguranță care a avut loc în tot acest context.
În urma remizei, Liverpool se află în continuare pe primul loc, cu 46 de puncte colectate, la 6 „lungimi” în fața celor de la Arsenal, ocupanții poziției secunde. „Tunarii” au însă un meci în plus. De partea cealaltă, Manchester United este pe a 13-a treaptă a ierarhiei din Premier League. Elevii lui Ruben Amorim au adunat 23 de puncte până în prezent.
Este de remarcat că United a reușit să puncteze în campionat „acasă” la Liverpool, întrucât împlinise acest scenariu o singură dată din 2018 încoace.
Echipele de start la care au apelat Arne Slot și Ruben Amorim în derby-ul desfășurat pe terenul „cormoranilor”:
Liverpool (4-3-3): Alisson – Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson – Gravenberch, Mac Allister, Jones – Salah, Gakpo, Diaz
Rezerve: Kelleher – Bradley, Chiesa, Diogo Jota, Elliot, Endo, Nunez, Quansah, Tsimikas
Antrenor: Arne Slot
Manchester United (3-4-2-1): Onana – De Ligt, Maguire, Martinez – Mazraoui, Mainoo, Ugarte, Dalot – Diallo, Fernandes – Hojlund
Rezerve: Bayindir – Antony, Casemiro, Collyer, Eriksen, Garnacho, Malacia, Yoro, Zirkzee
Antrenor: Ruben Amorim
Stadion: „Anfield Road”, Liverpool
Arbitru: Michael Oliver