FCSB și Rapid au terminat la egalitate pe Arena Națională, scor 3-3, în prima etapă a play-off-ului Superligii. Campioana en-titre a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, după golurile marcate de Daniel Bîrligea și Juri Cisotti, dar giuleștenii au reușit de fiecare dată să egaleze, prin Denis Ciobotariu și Alex Dobre.
Mai mult, aflați chiar în inferioritate numerică după eliminarea lui Andrei Borza pentru două cartonașe galbene, rapidiștii au reușit să și preia conducerea pe tabela de marcaj, după reușita semnată de același Ciobotariu. În prelungiri însă, Florin Tănase a marcat după o gafă uriașă a debutantului Stolz și a stabilit astfel scorul final.
FCSB – Rapid 3-3
Final de meci!
Min. 90+3: GOL FCSB! Franz Stolz, abia intrat pe teren în locul accidentatului Aioani, a ieșit greșit pe o minge centrată din partea dreaptă din corner, iar Florin Tănase i-a luat fața și a reușit să marcheze cu o lovitură de cap!
Min. 85: FCSB, aproape de egalare după o ieșire greșită a lui Aiaoni pe o centrare! Tănase a șutat însă doar în Dawa, iar mingea s-a dus pe lângă. Cu toate acestea, s-a acordat corner pentru echipa roș-albastră.
Min. 83: GOL RAPID! Denis Ciobotariu face dubla cu o lovitură de cap din 6 metri în duel cu Valentin Crețu după o centrare primită din partea dreaptă!
Min. 72: Borza primește al doilea cartonaș galben după un fault din spate comis asupra lui Cisotti și este astfel eliminat!
Min. 70: GOL RAPID! Lansat excelent de Christensen, Alex Dobre l-a învins pe Târnovanu cu un șut puternic cu piciorul drept la colțul scurt de la circa 15 metri, ușor lateral dreapta!
Min. 64: Ocazie Rapid! Koljic a trimis peste poartă cu o lovitură de cap din colțul careului mic după un corner executat de pe partea dreaptă.
Min. 55: GOL FCSB! Juri Cisotti a marcat din 6 metri, fără marcaj, după o centrare pe jos furnizată de Daniel Bîrligea din flancul stâng!
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 40: GOL RAPID! În urma unui corner executat de Petrila din partea dreaptă, Denis Ciobotariu s-a înălțat excelent, a câștigat duelul aerian cu Mihai Popescu și l-a învins pe Târnovanu cu lovitura de cap din 6 metri!
Min. 36: Ocazie Rapid! Kader Keita a trimis puțin pe lângă poartă cu un șut elegant cu piciorul drept din marginea careului, fără preluare.
Min. 33: Koljic cere penalty după o intervenție a lui Târnovanu asupra sa, dar atacantul bosniac a primit doar cartonașul galben pentru simulare!
Min. 30: GOL FCSB! Daniel Bîrligea l-a învins pe Aioani cu o lovitură de cap din 3 metri după o centrare venită din partea dreaptă!
INFO: La un moment dat au existat anumite tensiuni în peluza ocupată de suporterii Rapidului, între unii dintre aceștia și stewarzi, fiind nevoie de intervenția jandarmilor de la dialog pentru ca spiritele să fie calmate.
”Min. 17: La poarta cealaltă, Aioani l-a blocat excelent pe Bîrligea și a respins în corner.
Min. 3: Prima ocazie a meciului! Andrei Borza a șutat cu piciorul stâng din colțul careului de 16 metri, dar Târnovanu a reținut fără mari probleme.
A început meciul!
UPDATE: Suporterii celor de la FCSB au început să se prezinte în număr mare la stadion cu aproximativ o oră înainte de startul jocului.
”Echipele de start:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Cisotti, Șut (cpt.) – Miculescu, Fl. Tănase, Gheorghiță – Bîrligea
Rezerve: Zima, M. Udrea, Dăncuș, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, M. Toma, Cercel, Băluță, Musi, Gele, Al. Stoian
Antrenor: Elias Charalambous
- Abia reveniți după accidentările suferite recent, Daniel Bîrligea și Florin Tănase au fost titularizați în această partidă de Elias Charalambous, după cum de altfel chiar anunțase patronul Gigi Becali în spațiul public în ultimele zile.
Rapid (4-3-3): Aioani – Braun, D. Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Christensen, Kait (cpt.), K. Keita – Dobre, Koljic, Petrila
Rezerve: Stolz, Onea, Ignat, Săpunaru, Micovschi, Hromada, Grameni, Ademo, R. Pop, N’Jie, Ankeye, Burmaz
Antrenor: Marius Șumudică
- Marius Șumudică l-a titularizat în premieră în linia de mijloc pe Kader Keita, fotbalist împrumutat în Giulești până la finalul sezonului de CFR Cluj.
Știrea inițială:
În acest moment, roș-albaștrii se află pe locul 3 în ierarhia play-off-ului principalei competiții interne. FCSB are 28 de puncte, iar un succes contra Rapidului ar propulsa-o pe prima treaptă a podiumului, în fața lui CFR Cluj, care a ajuns la un total de 30 de puncte ulterior victoriei bifate cu Dinamo. Giuleștenii se află pe ultimul loc, al 6-lea, cu 23 de puncte, la 3 „lungimi” în spatele celor de la Dinamo și U Cluj.
Ultimul derby desfășurat între FCSB și Rapid a avut loc pe data de 2 martie 2025. S-a încheiat cu o remiză albă, la capătul unui joc tensionat. FCSB nu a mai bătut rivala din București din noiembrie 2022. Atunci, Andrei Cordea, Andrea Compagno și Octavian Popescu semnau cele 3 goluri ale roș-albaștrilor, care au învins cu 3-1. Marko Dugandzic își trecea în cont o reușită pentru rapidiști.
Cum a prefațat cipriotul Charalambous partida cu Rapid
„E primul joc din play-off, vrem să începem în cel mai bun mod, cu o victorie. Ăsta e singurul lucru la care mă gândesc. Nu e nimic personal, nu vreau să vorbesc decât despre fotbal. Bîrligea şi Tănase vor fi şi ei cu noi.
Toate echipele sunt foarte apropiate, toate se vor lupta pentru câştigarea titlului. Toate meciurile vor fi grele. La fel va fi şi cel de mâine (n.r. duminică, 16 martie), pentru că toate echipele sunt bune, ăsta e şi motivul pentru care au ajuns în play-off.
E un meci diferit acum şi vrem să câştigăm, nu privim în spate, trecutul e trecut. Ne gândim doar la viitor. Normal că ţinta e să câştigăm campionatul, dar trebuie să o luăm pas cu pas”, a declarat antrenorul de la FCSB, la conferința de presă.
Ce a afirmat Marius Șumudică înaintea duelului cu actuala campioană a României
„Este primul meci dintr-un calup de 10. Plecăm cu ultima șansă din cauza punctajului, dar trebuie să uităm. Eu am promis că vom face mai mult de când am venit.
Întâlnim cea mai bună echipă din campionat. Au jucat 20 de meciuri în Europa. Ei au un lot bine structurat, clădit în 8 ani. Au posibilitatea să ia ce e mai bun în campionat, iar după 8 ani de suferință au luat campionatul.
Pentru mine nu este cel mai important meci. E un joc în care se poate lua un punct sau trei. Nu știu, mâine se dau 5 puncte?
Tănase și Bîrligea sunt doi jucători importanți, de echipă națională. Și noi avem jucători buni. Sper să se ridice la nivelul celor de la FCSB. Noi de acum începem să construim. E clar că ei au un atu că au jucat în Europa”, a spus „Șumi”, în timpul întâlnirii cu jurnaliștii.