Liță Dumitru revine în fotbalul din România după 13 ani! Destinație surprinzătoare pentru fostul mare internațional

După mulți ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Liță Dumitru (74 de ani) a decis să se întoarcă acasă, în România, și a semnat cu un cunoscut club din eșalonul secund.

Liță Dumitru, director tehnic la Concordia Chiajna

În perioadele iulie 2006 – iunie 2008 și octombrie 2009 – aprilie 2010, Liță Dumitru a pregătit-o pe Concordia Chiajna. După-aceea, fostul mare fotbalist al României a antrenat echipa a doua a roș-albaștrilor.

Pe lângă cele două cluburi, Liță Dumitru le-a mai pregătit pe CFR Timișoara, Poli Timișoara, Rapid, Național, Jiul Petroșani, Rocar, Poli Iași, Callatis Mangalia, România U19, Al Tai. Acum, acesta a decis să se întoarcă în țara sa natală și să se ocupe de o renumită echipă din Liga 2, Concordia Chiajna.

Anunțul a fost făcut în mod oficial printr-un comunicat al clublui ilfovean.

Concordia Chiajna are un nou director tehnic! Conducerea Clubului Sportiv Concordia Chiajna a hotărât ca începând de pe 19 august 2024, cunoscutul Ion “Liță” Dumitru, născut la data de 2 ianuarie 1950, în localitatea Chiajna, să fie numit în funcția de director tehnic al echipei de seniori.

Acesta va face echipă cu staff-ul administrativ format din Gabriel Tamaș – director sportiv și Adrian Scarlatache – team manager, dar și cu staff-ul tehnic actual format din Ilie Poenaru – antrenor principal, Marin Dună și Paul Ceușan – antrenori secunzi, Emilian Dolha – antrenor cu portarii și Alexandru Petcu – preparator fizic.” au transmis oficialii clublui, într-un comunicat.

Cum le răspunde Opriţa contestatarilor, după eliminarea din Cupa României

Steaua a fost eliminată, miercuri, din Cupa României, după meciul cu Concordia Chiajna. Trupa lui Daniel Oprița a cedat după loviturile de departajare și a părăsit competiția încă din primele faze.

O parte dintre fani i-au cerut demisia antrenorului care e de aproape 6 ani în Ghencea. Așadar, tehnicianul de 43 de ani le-a răspuns suporterilor care i-au cerut demisia după eliminarea din Cupa României.

OK, îmi cer demisia. E normal că se ajunge și la asta. Mă aștept oricând la asta, dar n-am nicio… Dacă n-am fi jucat sau nu aș fi făcut o echipă… M-am chinuit să aduc și jucătorii ăștia așa cum am putut. Am stat să mă rog de ei, am avut multe bătăi de cap să pot să aduc pe unul și pe altul.

Păi nu îmi permit să aduc jucători cu salarii de 5-6.000 de euro! Nu pot să depășesc bugetul și am doar 19 jucători și unii copii. Dacă bag tineri de ce nu joacă cei cu experiență, dacă joacă ăia de ce nu folosesc tineri.

Nicio problemă, să îmi ceară demisia. Când sunt la greu, îmi cer demisia. Asta e, se întâmplă. Știe cineva cât m-am zbătut și o fac în fiecare zi ca să fac o echipă? Nu știe nimeni. Fiecare vine și vrea. Eu zic că am făcut o echipă bună. Ne-am dus peste ei. Vine cineva cu mine să vadă cât am umblat și dacă am avut vacanță?

Eu nu îmi dau demisia pentru că știu cât am muncit și vreau binele echipei. Nu o să demisionez pentru că nu e vina mea. M-am umilit de multe ori ca să pot să aduc unii jucători, adică m-am rugat de ei și n-am putut să-i conving. Sunt dezamăgit, dar nu pot să îmi dau demisia după un meci pe care l-am controlat cap-coadă”, a spus Daniel Opriţa pentru fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare