Laszlo Dioszegi nu s-a ferit și a spus totul în presa din Ungaria! Cum a catalogat alegerea lui Dorinel Munteanu la Sepsi

Dorinel Munteanu a plecat de la Sepsi după aproximativ o lună de la numire.

„Numirea lui Munteanu a fost o idee proastă”

Deși, la început, a părut o despărțire amiabilă între Dorinel Munteanu și Sepsi, în ultimele zile a existat un schimb de replici destul de dur. Laszlo Dioszegi a venit din nou cu un set de declarații, de această dată în presa din Ungaria.

Laszlo Dioszegi a dezvăluit că numirea lui Dorinel Munteanu la Sepsi a fost o greșeală. Totodată, patronul formației din Sf. Gheorghe a declarat că a fost forțat să ia această decizie, asta deoarece nu avea multe variante de tehnicieni la momentul actual.

„Numirea lui Munteanu a fost o idee proastă. Din nefericire, trebuie să recunoaștem asta, însă am fost forțați la acel moment să facem asta. Cu greu am fi găsit atunci antrenori disponibili, care să fie dispuși să preia echipa noastră. 

Din nefericire, Munteanu are o abordare complet diferită față de ceea ce echipa noastră este capabilă să facă. Noi am avut însă încredere în el că va redresa echipa. A pierdut patru dintre cele cinci meciuri și nu am avut de ales. A trebuit să facem încă o schimbare.

De fapt, eu am chemat întreaga echipă în birou și i-am întrebat pe jucători cum văd situația în care ne aflăm. Dar nu i-am pus să voteze! Am fost curios să văd câți dintre ei au încredere în antrenor.

Dacă Munteanu a pierdut încrederea vestiarului, nu avea sens să continuăm împreună. De aici a apărut zvonul că jucătorii ar fi votat pentru demiterea antrenorului.

După această conversație, am decis imediat că e nevoie de o schimbare. Pentru mine, echipa este cea mai importantă. Ne îndreptăm spre retrogradare și orice minut de întârziere este în detrimentul echipei. Dacă nu aș încerca tot ce e posibil, înseamnă că nu aș fi un patron bun. Acum, singura soluție a fost o schimbare”, a declarat Laszlo Dioszegi, potrivit molcsapat.hu.

Dorinel Munteanu nu vrea să le mai răspundă criticilor

Adus cu mult entuziasm la Sepsi, Dorinel Munteanu a plecat cu scandal de la echipă. Antrenorul ar fi fost „lucrat” de anumiți jucători, iar patronul Laszlo Dioszegi l-a acuzat pe tehnician pentru metodele de pregătire pe care le avea.

În replică, Dorinel Munteanu a reacționat în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro. Cel mai selecționat fotbalist din istoria naționalei României vrea să pună capăt discuțiilor și crede că adevărul se va afla la un moment dat.

Eu am spus ce am avut de spus. Nu mai raspund pentru că nu se termină niciodată aceste polemici. Timpul le rezolvă pe toate, Dumnezeu are căile lui și fiecare va primi răsplata. Așa stau lucrurile, mă atacă cei care ascund minciuna. Pacea este mai buna decât dreptatea„, a spus Dorinel Munteanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare